În jurul orei 9:30, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe strada Arcadie Șeptilici din municipiul Bacău. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă. În urma accidentului a rezultat o victimă inconștientă, neîncarcerată. Victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, a transmis ISU Bacău.

“La data de 24 iunie a.c., Polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Arcadie Șeptilici din municipiul Bacău.
Din primele verificări a reieșit faptul că, un bărbat de 48 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe direcția strada Arcadie Șeptilici – Calea Moinești ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu o autoutilitară parcată în afara părții carosabile.
Din nefericire, echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul bărbatului de 48 de ani.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Bacău.