Sindicatul actorilor de la Hollywood are discuții aprinse cu studiourile de film și televiziune (AMPTP), fiind sunt suspendate pentru puțin timp, după ce aceștia nu au reușit să ajungă la un acord.
Miercuri, 11 octombrie a.c, în timpul serii, se precizează că Asociația producătorilor de film și televiziune (AMPTP) a acuzat actorii că au făcut nenumărate cereri pentru o parte din veniturile obținute din spectacole de succes, difuzate în straming.
Astfel, șefii studiourilor Disney și NETFLIX se întâlnesc des de săptămâna trecută cu negociatorii Sindicatului actorilor (SAG-AFTRA), ai căror membrii au părăsit platourile de filmare și televiziune în luna iulie a acestui an.
Asociația producătorilor de film și televiziune (AMPTP) a declarat că discuțiile s-au oprit și se suspendă temporar.
S-a ajuns la concluzia că diferența dintre AMPTP și SAG-AFTRA este prea mare și, din păcate, negocierile nu duc într-o direcție productivă.
Se pare că actorii au exagerat cu diverse cereri pentru spectacolele de succes difuzate în streaming, care „doar una singură ar costa mai mult de 800 de milioane de dolari pe an”, iar studiourile consideră acest lucru drept „o povară economică nesustenabilă”.
SAG-AFTRA a respins creșterile salariale paralele care au fost acceptate de sindicatele scenariștilor și regizorilor la începutul anului.
Actorii, la fel ca și scenariștii, au cerut mărirea salariilor, o mai mare transparență în ceea ce privește profiturile obținute din emisiunile de succes difuzate în streaming și protecții împotriva utilizării tehnologiilor de inteligență artificială (AI).
Actorii nu doresc ca Inteligența Artificială să le cloneze vocile și înfățișările pentru a fi utilizate în permanență fără consimțământ și compensații.
Este trist dacă actorii nu vor mai putea transmite emoții reale pe scenă sau în filme, iar inteligența artificială le va lua locul.
Sursa Mediafax
Redactori RadioEasy: Miruna Goci/Andrei Goci
