Îm reclama unei companii auto din Timișoara, moldovenii sunt „o specie exotică”. Vezi reacția lui Dragoș Luchian

Reclamă controversată, apărută în Timișoara în urmă cu câteva zile, a stârnit reacții pe rețelele de socializare, după ce moldovenii au fost numiți „persoane exotice”.

Ca urmare a criticilor apărute, reprezentanții firmei care au realizat reclama au anunțat că afișul va fi dat jos.Diversitatea înseamnă să lucrăm cu cele mai exotice persoane. Moldovenii, de exemplu”.

Așa sună textul unui afiș care a apărut, în urmă cu câteva zile, în zona Pieței 700 din Timișoara. Reclama a fost realizată de către o companie auto.

Dragoș Luchian: ”Această firmă are filiale în Brașov, Sibiu și în inima „exotismului”, la Iași”

”Am văzut acest mesaj gândit probabil de o echipă de marketing total ruptă de realitate, că ar fi și mai grav să fie gândit chiar de firma din Timișoara! „Exoticii” sunt și ei români, muncitori, iar regiunea noastră a dat țării vârfuri în cultură, artă, economie. De la Suceava, până în Buzău, fiecare județ are cel puțin o duzină de firme cu care se poate mândri și care contribuie la economia țării. „Exoticii” nu cred că se dau înapoi de la muncă și indiferent care a fost gândirea, nimic nu justifică o astfel de abordare! Ironic este că această firmă are filiale în Brașov, Sibiu și în inima „exotismului”, la Iași!!!Ce spun oare angajații de acolo?”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *