În anul școlar 2021-2022 vor fi mai puțini directori în unităţile de învăţământ preuniversitar. Vezi lista pentru fiecare unitate de învățământ

În județul Bacău sunt 249 de posturi de directori și adjuncți în toate unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică. Detaşările acestora în interesul învăţământului, respectiv contractele de management în cazul a 34 dintre aceştia, încetează în data de 31 august 2021 (finalul anului şcolar 2020-2021). Practic, de la această dată toate posturile de conducere din toate unităţile de învăţământ preuniversitar se vacantează.

”De la 1 septembrie 2021, când începe noul an școlar (2021-2022), în judeţul Bacău vor fi doar 241 de posturi de directori şi directori adjuncţi în unităţile de învăţământ preuniversitar, deoarece 4 dintre ele și-au pierdut personalitatea juridică, iar în alte 4 s-a pierdut funcţia de director adjunct, întrucât nu se mai încadrează în condiţiile legale pentru a avea în organigramă şi această funcţie (număr mai mic de clase). Din cele 241 de funcții de conducere, 168 sunt de directori, iar restul de directori adjuncți. Aceştia vor fi numiţi cu detaşare în interesul învăţământului de la începerea noului an şcolar, respectiv 1 septembrie 2021” – ne-a transmis Roxana Cerghici – consilier Inspectoratul Școlar Județean Bacău

Vezi mai jos lista pentru fiecare unitate de învățământ din județ.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *