Intervenție a unui jandarm aflat în timpul liber, în urma unui accident rutier

În dimineața zilei de 30 iulie, doi conducători auto au pierdut controlul asupra vehiculelor și au ieșit în afara părții carosabile, intrând într-un șanț, în zona Măgura, pe traseul către Onești.

Plutonier adjutant Cătălin A., jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în timpul liber și deplasându-se către municipiul Onești, a observat incidentul și a intervenit imediat pentru a acorda sprijin persoanelor implicate.

Jandarmul a oprit și s-a deplasat către autoturismele avariate, solicitând prin apel la numărul unic de urgență 112 ajutor de specialitate. În total, opt persoane au fost asistate, dintre care trei copii au fost adăpostiți în mașina personală a jandarmului pentru a-i proteja de ploaie și a le oferi confort până la sosirea ambulanței.

Pe tot parcursul intervenției, jandarmul a menținut o comunicare calmă și empatică cu victimele, contribuind astfel la reducerea stării de panică până la sosirea echipajelor de specialitate.

În cazul în care sunteți martorii unui accident rutier, interveniți cu responsabilitate: asigurați-vă întâi propria siguranță, acordați sprijin victimelor în limita posibilităților, încercați să mențineți calmul și să le liniștiți până la sosirea echipajelor de urgență, și nu uitați să apelați imediat numărul unic 112 pentru a solicita ajutor specializat.

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buzz

View All