Jandarmii băcăuani, la ceas de bilanţ pentru anul 2020

În anul care s-a încheiat, jandarmii băcăuani au executat peste 800 de misiuni conform competențelor legale (asigurarea ordinii publice, misiuni de transport corespondență clasificată și transporturi speciale, de bunuri și valori), dar au acționat și în cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică, prin cele 11186 de patrule de jandarmi sau mixte, în cooperare cu poliţia.

De asemenea, mai mult de 2200 de misiuni au fost executate în cooperare cu alte instituţii, la solicitarea acestora.
Rezultatele multitudinii de misiuni pot fi prezentate sintetic prin constatarea a 392 de infracțiuni atât de către patrulele de jandarmi, cât și de către patrulele mixte, în cooperare cu polițiști, 383 de persoane fiind identificate ca autori ai acestor fapte de natură penală.

În același interval de referință, jandarmii au aplicat peste 8000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 3000000 de lei, iar nu mai puțin de 1400 de mandate de aducere, emise de instanţele de judecată şi organele judiciare au fost executate în mod corespunzător. La apelurile primite prin sistemul național de urgență „112” sau telefonic, la dispeceratul inspectoratului, jandarmii băcăuani au intervenit în mai mult de 1360 de cazuri, cu luarea măsurilor legale care s-au impus față de cei care au încălcat prevederile legale.

Totodată, pe parcursul anului trecut, au fost desfăşurate peste 50 de activităţi de prevenire a violenţei în cadrul unor programe pe această temă în instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu ocazia adunărilor publice, dar şi pe timpul desfăşurării jocurilor şi competiţiilor sportive.
Acestea sunt doar câteva dintre datele pe care inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, domnul colonel Luca Adrian, le-a prezentat astăzi în cadrul activităţii de evaluare a inspectoratului pe anul 2020, care s-a defăşurat la sediul unității, începând cu ora 11.00.

Activitatea s-a desfăşurat în cadru restrâns, cu respectarea normelor sanitare, în prezenţa reprezentantului Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a prefectului judeţului Bacău şi a şefilor structurilor M.A.I. cu care jandarmii cooperează în executarea misiunilor.

În încheiere, reprezentantul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a făcut aprecieri pozitive faţă de activitatea desfăşurată de jandarmii băcăuani în anul 2020 şi a prezentat cele mai importante direcţii de acţiune ale Jandarmeriei Române pentru anul 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *