Klaus Iohannis pierde vila din Aviatorilor. RAAPPS ar fi modernizat-o cu 3 din 9 milioane euro, bani publici.

vila raapps aviatorilor 86

Surse G4Media precizează că actualul președinte al României, Klaus Iohannis, ar putea rămâne fără vila din Aviatorilor 86 din Capitală. Potrivit unei investigații Recorder, Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) ar fi decis să transforme acest fost sediu de partid al PNL și ALDE într-o vilă de protocol, care era dedicată exlcusiv președintelui Iohannis și soției sale. Trebuie menționat faptul că, la final de mandat, președintele primește gratuit de la statul român o astfel de vilă în care va locui tot restul vieții.

În 2022 vila respectivă fusese transformată într-o „reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului”, la ordinul fostului premier Nicolae Ciucă, într-un document ținut la secret. Guvernul Ciolacu a desecretizat acest document și a clarificat faptul că vila respectivă fusese pregătită pentru Klaus Iohannis dar și faptul că au fost învestiți deja 3 milioane de euro în renovare.

Președintele a negat vehement faptul că acesta ar fi cerut expres vila din Aviatorilor: „Am observat că există așa o preocupare intensă, dar este o preocupare legată de alegeri, este o preocupare electorală a unora. Nu este o chestiune de actualitate. Eu nu am solicitat o locuință pentru când va fi să fie, nici nu mi s-a oferit. Deci tema pentru mine este una despre care citesc în gazetă”

Potrivit informațiilor G4Media, Klaus Iohannis ar urma să primească o altă vilă de protocol, una dintre posibilități fiind Vila Lac 2.

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *