La vârsta de 17 ani a condus două autoturisme, deși nu deținea permis de conducere

La data de 31 ianuarie, în jurul orei 03:30, polițiștii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoană din comuna Horgesti, a sustras două autoturisme.

Pe raza comunei Horgeşti, polițiștii au depistat un tânăr de 17 ani care a condus un autoturism pe drumul public din localitate. Din cercetări, s-a stabilit că, tânărul în cauză ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu alți doi bărbați, iar în jurul orei 02:15 după ce proprietarii celor două autoturisme ar fi adormit, acesta ar fi luat cheia unuia din autoturisme şi l-ar fi condus, moment în care autovehiculul ar fi rămas suspendat pe un podeţ.

 Acesta a revenit la imobilul prietenului său, de unde ar fi luat cheia celuilalt autoturism cu care s-a deplasat la primul cu intenţia de a-l tracta. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că tânărul avea o alcolemie de 0.27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *