Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău vă invită joi, 11 iulie 2019, ora 18.00, la lansarea cărții „Depozitul de bătrâni, album de proză”, autor Florin Toma.
Volumul, apărut la Editura Brumar, poartă subtitlul album de proză, deoarece reunește mai multe proze scurte ale autorului, însoțite de viziunea a 10 artiști plastici români deosebit de valoroși, prieteni apropiați ai autorului. Este vorba de Maxim Dumitraș, Suzana Fântânaru, Nicolae Fleissig, Ioan Iacob, Otto Kruch, Silviu Oravitzan, Mircea Roman, Florin Șuțu, Floarea Țuțuianu, Aurel Vlad.
Despre carte și autor va vorbi criticul de artă Constantin Ținteanu.
Florin Toma (n.22 martie 1953), absolvent al Facultății de Litere – Universitatea din București, membru al Uniunii Scriitorilor din 1990, este autorul mai multor opere valoroase dintre care amnitim: Petru Comarnescu – Kalokagathon (îngrijire ediție, împreună cu acad. prof. dr. Dan Grigorescu), Peisaj cu fluturi noaptea, O mie nouă sute nouăzeci și doi / sisteme de supraviețuire, (în colaborare), Incontinentul româno-american, Moștenirea Familiei Bildungsroman, Orașul jumătăților de înger, Ca la vecinul bine temperat, Tablouri văzute dintr-o parte.
Este redactor și autor, din 2009, al cronicii plastice din Viața Românească și are numeroase colaborări la Radio România Cultural și la emisiunea Arte frumoase (realizată de Aurelia Mocanu).
”Cu toții ne îndreptăm către Încolo. Iar acest <<Încolo>> se poate numi oricum. <<Depozitul de bătrâni>> n-are nimic nici decorativ, nici jignitor, nici deplorant. E doar fascinant. Cititorii vor descoperi la finalul poveştii fantastice un teritoriu nou, ceva ca o rezervaţie celestă, un depozit astral, un azil printre stele. Şi, după ce vor rămâne o clipă sau mai mult cu ochii pierduţi în imaginarul ce i s-a propus vor constata că nu e nimic dispreţuitor în formularea găsită de autor.” (Florin Toma)