Lucian Ciubotaru, fost deputat PNL, și doctorul legist Marcel Bădără au scăpat de închisoare!

Sentință cu suspendare și muncă în folosul comunității

Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe fostul deputat liberal Lucian Ciubotaru la trei ani de închisoare, cu suspendare, iar pe medicul legist Marcel Bădără – Serviciului de Medicină Legală Bacău -la doi ani de închisoare, cu suspendare.

Agravarea pedepsei
”… Majorează pedeapsa aplicată inculpatului BĂDĂRĂ MARCEL de la 1 an şi 4 luni închisoare la 2 ani închisoare. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului CIUBOTARU LUCIAN-MANUEL 2 ani închisoare la 3 ani închisoare. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. stabileşte în sarcina inculpaţilor Bădără şi Ciubotaru obligaţia de a freceventa un program de reintragrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborar cu instituţii din comunitate” – se arată în sentința instanței

Muncă în folosul comunității

”În baza art. 93 alin. 3 C.p. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Bădără Marcel va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, în cadrul DGASPC Bacău – Centrul de recuperare si reabilitare pentru persoanele cu dizabilitati Condorul Bacau sau al unei alte unităţi din subordinea Primăriei Bacău, la alegerea consilierului de probaţiune şi în condiţiile art. 51 din Legea 253/2013. Înlătură dispoziţia privind confiscarea de la fiecare inculpat a câte 2250 lei şi, în baza art. 291 alin. 2 C.p. dispune confiscarea de la inculpatul Bădără Marcel a sumei de 4500 lei. În baza art. 217 alin. 7 C.p.p. dispune plata, din cauţiunea de 5000 lei depusă de inculpatul Bădără, a cheltuielilor judiciare în fond stabilite prin sentinţa penală apelată, în cuantum de 5000 lei, şi înlătură dispoziţia privind restituirea către inculpat a cauţiunii. Dispune plata, din cauţiunea de 10.000 lei depusă de inculpatul Ciubotaru, a cheltuielilor judiciare în fond stabilite prin sentinţa penală apelată, în cuantum de 5000 lei, precum şi a cheltuielilor judiciare în apel (în cuantum de 300 lei), astfel că inculpatului urmează a i se restitui suma de 4700 lei din cauţiune. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii BĂDĂRĂ MARCEL şi CIUBOTARU LUCIAN-MANUEL împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul Bădără la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în apel, aceeaşi sumă fiind stabilită cu titlu de cheltuieli judiciare în această fază în sarcina inculpatului Ciubotaru, cheltuieli care urmează a fi plătite din cauţiunea depusă de inculpat în faza de urmărire penală. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. restul cheltuielilor rămân în sarcina statului. Definitivă” se arată în hotărârea pronunțată, astăzi, de către Curtea de apel Brașov

Cei doi au fost trimiși în judecată de DNA Bacău, în martie 2016, fiind acuzați de de complicitate la trafic de influență și trafic de influență.

Potrivit DNA, pe 15 februarie 2016, Lucian Ciubotaru i-a solicitat medicului legist Marcel Bădără să intervină pe lângă angajați ai Serviciului de Medicină Legală Bacău pentru ca aceștia să consemneze pe un buletin de analiză toxicologică a alcoolemiei valori situate sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar medicul legist a fost de acord contra sumei de 1.000 de euro.

foto: Lucian Ciubotaru – Camera Deputatilor; foto: Marcel Badara – adevarul.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *