MARȚI 13 – Ziua Informării Preventive

Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, la nivel național se organizează Ziua Informării Preventive.

În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău va organiza, în special pentru data de 13 iulie 2021, activități de informare preventivă. Prin aceste activități cetățenii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele cu foarte multe informaţii, atât despre tipurile de risc identificate pe teritoriul judeţului Bacău, cunoaşterea modului de apelare 112, cunoaşterea şi exersarea modului de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă: incendiu, cutremur, inundaţie, elemente de muniţii neexplodate din timpul conflictelor militare.

Activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie urmăresc conştientizarea populației asupra pericolelor la care se poate expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă. O astfel de zi este oportuna pentru toţi cei implicaţi în gestionarea situațiilor de urgență, în a evidenţia modul în care mici acţiuni de sensibilizare la nivel comunitar pot avea un impact mare în atenuarea unui dezastru. Pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău este o oportunitate de a creşte gradul de conştientizare a riscurilor în caz de catastrofe şi să promoveze o cultură unitară de reducere a riscului de dezastre.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *