Măsuri de ordine la Suceava, de Sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou

În perioada 22 – 24 iunie, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău si Inspectoratele de Jandarmi, de Poliție, pentru Situații de Urgență al judetului Suceava, vor asigura măsurile de ordine pe timpul manifestărilor religioase organizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăutilor de sărbătoarea Sf. Ioan cel Nou de la Suceva, ce va avea loc la Mânăstirea Sfântul Ioan cel Nou.

Astfel, peste 250 de jandarmi băcăuani și suceveni, polițiști și pompieri, sprijiniți de poliţişti locali, vor fi prezenți în spațiul public pentru siguranța pelerinilor participanți la procesiunile și slujbele religioase ce vor avea loc la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” și pe străzile municipiului Suceava.

Pentru buna desfășurare a manifestărilor religioase în aceste zile de sărbătoare, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava vă recomandă:

  • respectați indicațiile forțelor de ordine cu privire la traseele de afluire și defluire;
  • manifestați înțelegere față de măsurile luate și evitați conflictele de orice natură;
  • respectați regulile stabilite de organizatori pe timpul desfășurării procesiunilor;
  • din motive de sănătate publică, păstrați distanța fizică față de celelalte persoane și evitați aglomerările;
  • acordați o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale;
  • însoțitorii persoanelor vârstnice și a copiilor să păstreze constant contactul vizual cu aceștia pentru că se pot dezorienta ușor și rătăci în mulțime;
  • dacă sunteți martori sau victime ale unor fapte antisociale sesizați cea mai apropiată patrulă de jandarmerie sau apelați Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *