Măsuri de ordine publică la meciul de volei dintre C.S.U Știința Bacău-Desdner SC Germania

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău  vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor, care vor fi prezenți la meciul de volei feminin dintre echipele, C.S.U Știința Bacău-Desdner SC Germania, din cadrul Cupei Challenge.  Partida se va disputa, astăzi, 05 februarie a.c., la Sala Sporturilor din municipiul Bacău, începând cu ora 17.00.

            Pentru ca toți cei care vor participa la această partidă să fie în siguranță, jandarmii băcăuani vor fi prezenți în imediata apropiere a Sălii Sporturilor, precum şi pe traseele de deplasare ale suporterilor, cu scopul prevenirii apariţiei unor incidente violente care ar putea afecta climatul de ordine şi siguranţă publică.

              În această misiune jandarmii sunt sprijiniți de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bacău.

  RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI: Jandarmeria informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în sală astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor.    

               De asemenea, este interzisă afișarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

             Este interzis accesul în sală cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta sălii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *