Măsurile de protecție sanitară rămân în atenția autorităților

Activităţile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă se desfăşoară în sistem integrat şi vizează, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 2868 de persoane aflate în carantină sau izolare. De asemenea, au fost controlate 1860 de obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijloacelor de transport de persoane, fiind oprite pentru control 871 de astfel de autovehicule, din care 205 de mijloace de transport în comun.

În cadrul activităţilor au fost sancţionate contravenţional 34 de persoane care nu respectau interdicţiile privind deplasarea, cu avertismente şi amenzi în valoare de 6500 lei.

De asemenea, pe lângă identificarea situaţiilor de nerespectare a măsurilor de protecţie impuse în această perioadă şi aplicarea sancţiunilor specifice, acţiunile de verificare au vizat şi informarea cetăţenilor cu privire la importanţa protecţiei propriei persoane dar şi a celor din proximitatea fiecăruia.

Astfel, în centrul oraşului Comăneşti, forţele de ordine au organizat şi participat la o activitate preventivă în contextul prevederilor Legii nr. 50/2020, în cadrul căreia au oferit cetăţenilor măşti de protecţie. În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *