Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat astăzi, 2 noiembrie, proiectul în valoare de 91,6 milioane de lei cu TVA pentru modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane a Municipiului Bacău
”Vor fi achiziționate 24 de autobuze și 5 microbuze electrice, urmând să fie construite 10 stații de încărcare rapidă pe traseele autobuzelor și 29 de stații de încărcare lentă la autobază. Finanțarea este asigurată prin Componenta 10 a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).”, transmite Cristian Ghingheș, viceprimarul Bacăului.
Negocieri pentru achiziția SC Transport Public SA
Transport Public SA este pe cale să devină subordonată Consiliului Local Bacău, asta după ce atât Familia Sechelariu cât și ceilalți 8 acționari vor să își vândă acțiunile către primărie. În urma unui raport realizat de o firmă specializată, valoarea unei acțiuni este de 46,45 lei, iar cele 890.000 de acțiuni se ridică la suma de 8,37 milioane de euro, transmite Ziarul de Bacău.
Familia Sechelariu, moștenitori ai Transport Public SA după moartea fostului primar Dumitru Sechelariu, dețin 71% din acțiuni, dar aceștia vor să își vândă acțiunile mai scump, la prețul de 54 de lei per acțiune, adică 6,8 milioane de euro, mai notează aceeași sursă.