Minori prinşi de poliţiştii oneşteni după ce ar fi sustras un telefon mobil

La data de 25 iunie a.c.,, în jurul orei 18:00,  Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată de un localnic de 51 de ani, cu privire la faptul că două persoane necunoscute i-ar fi sustras un telefon mobil din buzunarul cămăşii.

         Patrula de ordine publică s-a deplasat de îndată la faţa locului şi, în urma activităților desfășurate în teren, poliţiştii au  depistat la scurt timp după comiterea faptei, doi tineri, unul de 14 şi altul de 11 ani, având asupra lor telefonul sustras.

       Bunul sustras a fost recuperat şi predat păgubitului.

       Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt.

· Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins ”din greșeală” în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul unde țineți banii sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unui hoţ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *