Misiunile structurilor MAI din județul Bacău în minivacanța de Paște

Pe toată perioada minivacanţei, în contextul Sărbătorilor Pascale, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Bacău au desfăşurat activităţi suplimentare pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, pentru prevenirea sau stingerea incendiilor, pentru asigurarea unui trafic rutier liniștit, toate acțiunile desfășurate și măsurile aplicate având ca scop să ofere siguranță cetățenilor și protejarea bunurilor publice și private.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au intervenit în aceste zile pentru soluționarea a 404 incidente sesizate, din care 330 prin sistemul național unic de urgență 112. Au fost sesizați cu privire la 79 de infracțiuni și au prins în flagrant delict 11 autori de infracţiuni. De asemenea, au reţinut 73 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care 30 pentru abateri de la regimul legal de viteză și 17 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Totodată, au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare.
În perioada 18-21 aprilie a.c., pentru abaterile de la normele legale, poliţiştii din județul Bacău au aplicat 866 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 360.000 de lei.
Au fost sesizați cu privire la 79 de infracțiuni și au prins în flagrant delict 11 autori de infracţiuni. De asemenea, au reţinut 73 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care 30 pentru abateri de la regimul legal de viteză și 17 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Totodată, au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare.
Activităţile s-au desfășurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

lnspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a avut ca obiective principale asigurarea ordinii publice și creșterea nivelului de siguranță pentru cetățeni, prin participarea activă la evenimentele publice și prin desfășurarea de misiuni în sistem integrat.
Pe durata minivacanței, jandarmii băcăuani au derulat peste 50 de misiuni de ordine publică. Acestea au constat în asigurarea ordinii publice la manifestări religioase, culturale și sportive, intervenții la diverse evenimente și misiuni de menținere a ordinii publice.
Efectivele lnspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au intervenit în 7 situații semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau adresate direct instituției noastre, și au participat la o acțiune desfășurată în cooperare cu alte instituții.
Ca urmare a acestor activități, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3800 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor de ordine publică prevăzute de Legea nr. 61/1991.

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a desfășurat acțiuni specifice în zona de responsabilitate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea ordinii si siguranţei publice la manifestările religioase si sportive desfășurate în perioada minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale.
În noaptea de Înviere, peste 170 de jandarmi din Gruparea Mobilă Bacău au asigurat condițiile de siguranță pentru aproximativ 85.000 de persoane care au participat la slujbele religioase de Învierea Domnului la peste 40 de lăcașuri de cult din municipiul Bacău și din județele Vrancea, Galați, Neamț și Botoșani.
În perioada de referință, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a desfășurat peste 50 de misiuni pe raza a 5 județe, iar acțiunile desfășurate au avut ca scop crearea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii, alături de descurajarea încălcărilor prevederilor legale și protejarea bunurilor publice și private.
În acest sens, o atenție deosebită a fost acordată activităților de prevenire și combatere a fenomenului contravențional și infracțional, precum și informarea cetățenilor cu privire la riscurile asociate nerespectării legii.
În urma misiunilor executate, jandarmii Grupării Mobile Bacău au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, din care 6 avertismente și 4 amenzi, în valoare totală de 1400 lei.
Totodată, pe timpul misiunilor desfășurate în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au constatat 3 fapte de natură penală.
Tot în această perioadă, jandarmii au intervenit la 6 sesizări ale cetățenilor și aproximativ 50 de persoane au fost verificate cu ajutorul aplicației informatice EDAC.
​​ În contextul minivacanței de Paște, peste 400 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău s-au aflat la datorie, fiind pregătiți să intervină prompt pentru siguranța cetățenilor.
​​În perioada 18-21 aprilie, pompierii băcăuani au gestionat un total de 112 situații de urgență. Dintre acestea, menționăm 75 de misiuni care au avut ca scop acordarea primului ajutor medical calificat, acestea fiind gestionate de echipajele SMURD, care au acționat rapid pentru stabilizarea și transportul persoanelor aflate în dificultate către unități spitalicești. Totodată, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 7 incendii, dintre care unul s-a manifestat la vegetație uscată, trei au izbucnit la locuințe și două la deșeuri menajere. Un alt caz a implicat un autoturism cuprins de flăcări, incident în care s-a acționat eficient pentru limitarea propagării incendiului la alte vehicule sau bunuri din apropiere.
Pe parcursul acestor zile, pompierii băcăuani au reușit și salvarea a două animale aflate în situații critice, demonstrând, încă o dată, angajamentul față de viață, sub toate formele sale. De asemenea, alte trei intervenții au avut ca scop asistarea persoanelor aflate în dificultate, iar patru misiuni au vizat asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în cazul accidentelor rutiere.
În paralel cu misiunile de intervenție, au fost desfășurate 14 activități de recunoaștere în teren, menite să evalueze riscurile existente în anumite zone și să optimizeze timpii de reacție în cazul unor intervenții viitoare.
Pe durata slujbelor de Înviere, echipajele de intervenție au efectuat patrule și au asigurat permanența operativă, monitorizând zonele din apropierea bisericilor din Bacău, Onești, Comănești și Moinești. La aceste acțiuni au fost implicate și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, în 18 localități ale județului. Din fericire, nu au fost înregistrate evenimente negative.
Acțiunile întreprinse la nivelul inspectoratului, premergător Sărbătorilor Pascale, respectiv misiunile de recunoaștere în teren la biserici și mănăstiri, controalele efectuate și măsurile preventive transmise către administrațiile publice locale și cetățeni, au contribuit la asigurarea unui climat de liniște și siguranță pentru întreaga comunitate.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău își reafirmă angajamentul ferm de a proteja viața, bunurile și mediul, intervenind cu promptitudine și profesionalism în sprijinul cetățenilor.

Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, împreună cu partenerii săi instituționali și organizațiile neguvernamentale, au implementat măsuri de prevenire și combatere a traficului de persoane, cu accent pe informarea și protejarea cetățenilor. În perioada Sărbătorilor Pascale, au desfășurat campanii de conștientizare în punctele de trecere a frontierei, în gări, aeroporturi, dar și în mediul online, acolo unde recrutorii își desfășoară adesea activitatea.

Mulțumim tuturor structurilor de sprijin, autorităților locale și voluntarilor care au fost alături de noi în această perioadă, contribuind la desfășurarea în siguranță a sărbătorilor. Prin implicare, solidaritate și responsabilitate, demonstrăm că siguranța comunității este o misiune comună, iar fiecare intervenție reușită este un pas în plus spre o societate mai pregătită, mai unită și mai puternică în fața oricăror provocări.
Le mulțumim tuturor cetățenilor care au ales să se bucure în mod responsabil de sărbători și de evenimentele organizate în această perioadă.

Reamintim tuturor că sprijinul structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne poate fi solicitat în orice moment, fie prin intermediul echipajelor din teren, fie apelând numărul unic de urgență 112, fie apelând linia telefonică gratuită 0800 800 678, disponibilă pentru sprijin, informații și sesizări în cazul oricărei suspiciuni de trafic de persoane, fie că este vorba despre o situație personală, fie că observă posibile victime în comunitate.
.
Asigurăm comunitatea că suntem în permanență pregătiți să intervenim și îi încurajăm pe cetățeni să ne solicite sprijinul ori de câte ori este nevoie.

În numele tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Bacău, vă dorim să aveți parte în continuare de momente de sărbătoare binecuvântată alături de cei dragi, cu pace și bucurie sufletească și în contextul aniversării tuturor celor care poartă numele Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe!

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buzz

View All