În luna februarie a anului trecut, administrația locală, prin vocea fostului viceprimar Miroșeanu dar și a primarului Stanciu-Viziteu, susținea că au început lucrările de modernizare a zonei Pasarela Letea. A trecut peste un an iar transformarea zonei se tot lasă așteptată.
Greu de la vorbe la fapte. Mai ales că au trecut și alegerile. La sfârșitul iernii anului trecut și începutul primăverii, atât primarul Stanciu-Viziteu cât și fostul viceprimar Miroșeanu se întreceau în declarații optimiste despre modernizarea zonelor Bacăului. Printre ele, Pasarela Letea, mai exact arealul de sub și din preajma pasarelei. Dacă într-adevăr ar fi existat o strategie coerentă și nu doar heirupism electoral, un an și câteva luni reprezintă un timp mai mult decât suficient pentru toate studiile posibile și începerea propriu-zisă a lucrărilor. Într-adevăr, au fost demolate garajele și a fost reabilitat pasajul pe sub calea ferată. Dar cam atât.

Parcare supraterană și peisagistică modernă
Asta se promitea la începutul anului trecut. Plus locuri de joacă, iluminat inteligent, camere de supraveghere pentru siguranța cetățenilor din zonă dar și terenuri de sport pe terasa parcării supraterane. Ghenele de gunoi trebuiau înlocuite cu insule moderne pentru deșeuri iar noi spații verzi cu arbuști și arbori urmau a fi amenajate. La această dată nimic nu s-a transformat în realitate și nici nu sunt semne că s-ar organiza vreun șantier. Așadar, doar vorbe goale. Peisajul este la fel de dezolant și neprietenos.

Autor: Răzvan Codreanu
