În oricare altă țară din partea civilizată a lumii, Moldova ar fi o regiune bogată. Agricultură bio, vinuri bune, mâncăruri delicioase, turism de orice fel, mici producători, istorie, biserici, cetăți medievale, cultură, toate acestea reprezintă motorul unei economii regionale. Exemple de urmat avem în Franța, Italia, Spania sau Germania. Doar că…
În teorie am putea sta bine cu întreaga regiune. Pe noi, însă, practica ne omoară. De la unirea principatelor, Moldova a luat-o pe topogan. În termeni moderni, calculând un fel de PIB, regiunea noastră era de vreo trei ori mai bogată decât Țara Românească. Șmeheria politicienilor valahi și moldoveni de atunci, prin alegerea lui Cuza în ambele divanuri, atât la Iași cât și la București, a înseamnat nașterea României dar și continua sărăcire a Moldovei. Și asta pentru că centralismul absolut, precum și metehnele politicianiste neaoșe, au însemnat stoarcerea tuturor resurselor către un coș comun bucureștean din care nu s-a întors mai nimic către moldoveni. Așa s-a întâmplat și-n Transilvania, Bucovina sau Basarabia, după 1918, de au ajuns inclusiv cei mai înfocați patrioți români din provincii – cum au fost Iuliu Maniu, Pantelimon Halippa ori Iancu Flondor și Sextil Pușcariu – să acuze modul în care sistemul de la București a pus în practică centralismul. Deși au trecut anii și vreo două regimuri politice, lucrurile nu s-au schimbat nici în prezent pentru Moldova.
La începutul secolului XX, moldovenii din orașele regiunii trimiteau scrisori deschise către guvernul de la București pentru a cere drumuri moderne. Suntem în secolul XXI, membri UE de mai bine de 15 ani, iar Moldova tot n-are autostrăzi. Doar o bucată de câțiva kilometri în jurul Bacăului, parte a șoselei ocolitoare. Și aia născută cu îndelungi chinuri și tăieri festiviste de panglici, ba roșii, ba galbene, ba în culorile Turciei.
Abia acum au început lucrările la o autostradă care ar lega capitala de zona noastră. Despre legătura rutieră modernă dintre Moldova și Ardeal nu se mai aude nimic concret. Sau legăturile moderne, căci până la urmă tot n-am priceput care-i mai prioritară (anume am folosit grad de comparație în cazul de față, deși nu-i indicat gramatical): Iași-Târgu Mureș sau Iași-Bacău-Brașov. Și asta din cauza ciorovăielilor repetate dintre baroneții băcăuani și cei ieșeni.
De ce am ales să scriu despre asta? Pentru că mi-e tot mai clar că România nu poate funcționa în favoarea românilor, ci doar pentru o pătură socială birocratico-politică. De peste 30 de ani, județele au existat doar pentru a susține buzunarele baroneților. Întrebați-l pe Dragoșelul europarlamentar dacă nu-i așa. România trebuie regionalizată și descentralizată. Asta nu înseamnă că fuge Ardealul undeva după Tisa, că Moldova se împerechează cu Polonia ori Dobrogea cu Bulgaria, ci că nu mai trebuie să te ploconești la ușile ministeriale pentru un podeț ori vreun cămin cultural. Sau vreo ștampilă pătrată pentru accesare a banilor europeni.
Franța are regiuni, Italia are regiuni, Spania are regiuni, Germania la fel. Până și țările mai mici, gen Belgia sau Olanda funcționează perfect tot prin regionalizare. Polonia, fiindcă tot am amintit de ea, și-a desființat județele, comunele și orașele mici, a înființat regiuni încă din momentul aderării la UE iar acum a devenit principala forță economică, dar și militară, din fostul lagăr comunist. Vom mai povesti despre ce înseamnă regionalizare. Până atunci, deșteaptă-te, moldovene!
LLI-Lucaș, contributor Radio Easy
