Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat, cu 134 de voturi din 233 necesare. Simion a repetat într-una „5 vicepremieri”.

Moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului şi intitulată „Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a picat, după ce a fost dezbătută şi supusă votului astăzi, în plenul Parlamentului.

Rezultatul votului la moțiunea de cenzură a fost citit după revenirea lui Ilie Bolojan în sala de plen. Au fost 398 de parlamentari prezenți la ședința din plen, iar dintre aceștia 138 au votat, cu 134 pentru și patru abțineri, astfel că moțiunea de cenzură nu a îndeplinit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Pentru a fi adoptată moţiunea de cenzură şi a pica Guvernul Bolojan era nevoie de 233 de voturi, respectiv majoritatea absolută a parlamentarilor, 50% plus unu din total.

Pe lângă faptul că Guvernul Bolojan rămâne în funcție, respingerea moțiunii înseamnă și că pachetul de măsuri fiscale, pe care executivul și-a asumat răspunderea, este considerat adoptat de Parlament. Opoziția mai poate ataca la CCR măsurile, timp de trei zile.

Simion, circ în plen: a repetat obsesiv „5 vicepremieri”

„Aveți în acest guvern care taie de la mame, care taie de la studenți, care taie de la pensionari, cinci vicepremieri. Aveți cinci vicepremieri și voi faceți un apel austeritate când luați de la mame. Aveți cinci vicepremieri, unul de la USR, unul de la UDMR, unul de la PNL, unul de la PSD și unu de la ăla mic de la Cotroceni? Cinci Aveți cinci vicepremieri și aș vrea să nu stați aici, în bănci, să ascultați moțiunea opoziției. Ar trebui să suporte toți contribuabilii români nesimțirea voastră. Când voi aveți cinci vicepremieri și faceți apeluri propagandistice, populiste, ca unii și alții să-și reducă voluntar indemnizațiile, când voi aveți cinci vicepremieri”, a spus șeful AUR, în plenul Parlamentului.

„Poate chiar și bietul premier care stă acolo în fața voastră și clamează buna guvernare, austeritatea, deficitul, seriozitatea. Ar vrea să nu existe cinci vicepremier, dar nu poate. Săracul stă acolo lipsit de pârghii, amenințat, șantajat, știind că are și el propriii scheleți în dulap și trebuie să stea la masă cu toți cinci, dintre care unul este în vacanță. Uitați-vă la ei. Par ei niște oameni capabili care să redreseze această țară. Sunt cinci. Au ei niște fețe de oameni care au soluții pentru țara noastră?”, a mai spus Simion.

Potrivit lui Simion, „fiecare dintre aceşti cinci vicepremieri au cinci secretare, cinci case de la R.A.P.P.S, cinci maşini în faţa casei de la R.A.P.P.S, cinci precedente de cumul de indemnizaţie”.

„Vă repet eu, cinci vicepremieri. Voi aveţi unul, şi ăilalţii mă iau încă patru, patru plus unu fac cinci , că aveţi un preşedinte care chipurile s-ar pricepe la matematica. Cinci vicepremieri. Şi voi cereţi sacrificii de la români”, a comentat Simion.

Preşedintele AUR a anunţat că vor depune moţiune şi după al doilea pachet de măsuri.

„O să ne mai întâlnim şi luna viitoare, pentru o moţiune de cenzură, şi în luna septembrie, pentru o moţiune de cenzură, şi vom depune moţiuni şi simple, şi de cenzură, şi interpelări, şi orice este nevoie, până când veţi face şi voi unii paşi cu care vă laudaţi. De exemplu, din cei cinci să rămână unul. Trageţi la sorţi. Să trageţi paiul scurt, pentru că nu o să terminaţi bine guvernarea. Aveţi cinci vicepremieri. Cinci vicepremieri. Când o să ajungeţi acasă, la soţi, la soţii, şi o să vă întrebe, dar ce aţi făcut astăzi la Parlament, cu siguranţă, de câte ori v-am repetat, o să reţineţi acest număr. O să reţină şi doamna Turcan, săraca. cinci, doamna Turcan. Cinci vicepremieri”, a spus Simion în finalul discursului.

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buzz

View All