Noul Contract-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale, va intra în vigoare la 1 iulie 2021

În urma consultărilor dintre CNAS și Ministerul Sănătății, cele două instituții vor propune Guvernului prelungirea până la data de 30 iunie 2021 a termenului de aplicare a prevederilor HG nr. 140/2018 (pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019).

Proiectul noului Contract–cadru va fi publicat în transparență decizională în jurul datei de 1 martie 2021.

„Proiectul de Contract–cadru va propune revizuirea pachetelor de servicii medicale, întărirea prevenției în sănătate prin orientarea cu prioritate a fondurilor către serviciile de profil, precum și diversificarea unor tipuri de servicii medicale necesare pentru prevenirea, monitorizarea și tratamentul unor afecțiuni. Alte propuneri au ca scop scăderea birocrației”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

CNAS va publica în scurt timp calendarul consultărilor cu partenerii de dialog social, astfel încât forma finală a proiectului de Contract-cadru să fie definitivată în timp util, iar  proiectul de act normativ să fie supus aprobării Guvernului  până la data de 1 iunie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *