OAMENII DIN SPATELE LUI VIZITEU SAU FAȚA NEVĂZUTĂ A ACESTUIA

Este clar pentru toată lumea că nici o calitate personală sau profesională a domnului încă primar Daniel Lucian Viziteu Stanciu nu l-ar fi adus în 2020 în postura de edil șef al Bacău, fără sforile trase peste slabiciunile PNL Bacău, la acel moment.

Ajuns ditamai primar de municipiu în 2020, urmare a unui troc cu PNL, după cum spuneam, Viziteu s-a lepădat apoi fără remușcări de noii parteneri, împedicând proiectele și afirmarea viceprimarului liberal.

Din ziua preluării mandatului, asaltul său la butoanele primăriei a continuat neabătut, eliminând după cum spuneam, partenerii liberali de la deciziile importante, promovând doamne și domni “no name” din rândul activului USR-ist.

Acum când trebuie să se întoarcă la suveranul electorat, simțind cum pierde de la o zi la alta susținerea băcăuanilor, personajul nostru postează mesaje mieroase către ”prietenii liberali” îndemnându-i să aleagă ”dreapta liberală”.

În toată această perioadă în care s-a dat cu stângu-n dreptul prin birourile primăriei, stimabilul Viziteu Stanciu a mobilizat ”piticii politici” USR-iști să ”latre” pe toate rețelile de socializare. Contribuind astfel eficient până la un punct, la strategia distorsionării realității. Aceasta a avut scopul păstrării nestingherite de către oamenii din anturajul lui, a controlului absolut asupra ”combinațiilor financiare”.

Dacă de realizările primarului nu putem vorbi, ei bine, uite că deja a fost ”documentată” fața nevăzută a lui Viziteu și schema infracțională din spatele USR, de către Realitatea.net.

Conform anchetei prestigiosului trust de presă… ”marea vulnerabilitate a lui Lucian Viziteu pare să fie omul pe care l-a și susținut în 2021 ca prefect al Bacăului, Leonard Bulai. Avocat de profesie, Bulai a primit, pe bandă rulantă, contracte de sute de mii de euro de la Primăria condusă de Viziteu. Asta deși instituția are departament juridic plătit pentru a o reprezenta în procese.

Leonard Bulai, potrivit surselor Realitatea PLUS, este omul cheie în combinații de preluare ostilă a unor firme locale cu probleme financiare. Rețeaua, din care făceau parte și afaceriștii Aurel și Sergiu Chirapleș, era întinsă inclusiv în bănci sau la Casa Județeană de Sănătate.

Un caz elocvent, …este preluarea hotelului Perla Moldovei din stațiunea turistică Slănic Moldova. Bulai împreună cu frații Chirapleș, … sunt acuzați că au păcălit proprietara hotelului, pe care au convins-o să încheie un contract de cesiune, înțelegerea fiind ca plata să se facă într-un interval de 10 ani…

Într-o manieră mai complexă, dar cu aceeași finalitate, Bulai a fost și creierul preluării firmei care deține cel mai mare centru comercial din municipiul Bacău – ADAL, au mai explicat sursele Realitatea PLUS”.

Tot materialul AICI

Așa cum rezultă din materialul citat, dl Bulai, fost reprezentant al guvernului în teritoriu, o prezență pe cât de ștearsă pe atât de neimportantă, a avut doar scopul de a avea acces la butoanele puterii. Un model de personaj politic despre care manualele de istorie nu cred că vor consemna mare lucru. Totuși, don primar, a văzut în Bulai omul competent și nimerit pentru înalta funcție, asmuțindu-l pe adversarii politici. Ne aducem bine aminte, cum la începutul mandatului său, a contestat hotărârile consiliul local care nu-i erau pe plac edilului, printre care și bugetul orașului.

De cealaltă parte, sponsoruii reziștilor, respectiv oamnii de afaceri precizați și de Realitatea.net, desfășoară afaceri prospere prin intermediul unor companii de construcții atât în țară dar și în străinătate, de la care ABSOLUT ÎNTÂMPLĂTOR, Primăria Bacău a închiriat imobilul de lângă Insula de Agrement unde funcționează Poliția Locală.    

Chiar și așa, cu toate dezvaluirile privind mafia reziștilor, Viziteu Stanciu se bazează probabil, nu doar pe protecția în orb a unor personaje ce gravitează în mediul de afaceri, dar și pe ”ajutorul divin” al falangei obscure a sistemului, aspect ce nu rezolvă în totalitate situația infracțională scăpată de sub control la nivelul Primăriei Bacău.

Nu știu cum se face, dar din ce în ce mai des, îmi aduc aminte de zicala neaoșă: ”Prostul învață doar din experiența proprie, pe când deșteptul ar trebui să învețe mai ales, din experiența altora”…

LI-Lucaș, contributor Radio Easy, E TV Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *