Astăzi, am primit o sugestie din partea unui discipol, adolescent cu acte în regula. Deși cerința lui mi s-a părut un alint, am fost de acord să intru pe scena lui. O scenă unde se jucă o piesă inedită. Despre parfum. Chiar dacă eram în recreația mare, m-am și gândit la volumul cu același nume al profesorului Mircea Sântimbreanu, tot am avut vreme să îmi conștientizez propria ignoranță. Habarnist la întrebările cirac-ului meu, am deslușit o pagină cu și despre parfumuri. M-am delectat cu imaginile lor încântătoare, cu toate beneficiile pentru estetic, dar și pentru frumusețea pasiunii, pentru de ce-ul interior al ei. Adolescentul, performant și la învățăturile din scenariile magistrului Comenius, m-a învățat să aleg, să studiez și să optez pentru calitatea persistenței. De ceva timp, partenerul meu de învățare se identifică drept un colecționar. Chiar este încrezător în puterea tămăduitoare a parfumului pe care îl simte ca pe un aliat al gândirii, ca pe un aliat al tonului emoțional, precum și ca pe un autentic simbol de comunicare. Pe caietele proprii în care sălăsluiesc lucrurile pe care nu le știu, am adăugat unul. Parfumul, o invenție a unui semen care a știut să îl scoată din tenebrele orhideii negre!
Autor: Dan Căldăraru
