Patru unități școlare vor avea cabinete stomatologice moderne dotate cu scaune stomatologice noi.

Decizia de a investi pentru dotarea și amenajarea acestor cabinete dentare în școli a fost luată întrucât in cabinetele stomatologice pentru copii se utiliza aparatură de peste 50 de ani.

Primele două scaune au fost deja montate la Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri” și la Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza”.
Vechile scaune stomatologice din aceste cabinete erau din anii ’60 și, în mod evident, se aflau într-o stare precară ce nu mai permitea utilizarea lor si funcționarea cabinetelor.

La Școala Gimnazială ,,G. M. Cancicov”, elevii vor beneficia pentru prima oară de cabinet stomatologic.
Aici realizăm cabinetul de la zero, cu amenajarea și dotarea spațiului. Lucrările sunt în curs de desfășurare iar în cursul săptămânii viitoare vor sosi scaunul stomatologic dar și un autoclav (aparat necesar pentru sterilizarea instrumentarului).

La Universitatea ,,Vasile Alecsandri”, se va reamenaja și dota cabinetul stomatologic ce va deservi studenții dar și două școli gimnaziale din zonă.

 Cabinetele școlare stomatologice sunt deservite de medic specialist și asistent iar serviciile medicale de care beneficiază elevii sunt gratuite. 

Costurile intervențiilor sunt suportate de Primărie și Ministerul Sănătății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *