Peste 437 de milioane de euro, bani pentru cea mai mare investiție din județul Bacău!

Problema apei pentru locuitorii municipiului și județului Bacău, cunoscută în toată țara, va fi rezolvată în perioada următoare. Peste 437 de milioane de euro vor ajunge în Bacău  și vor susține cea mai mare investiție realizată în ultimii 30 de ani în județ. Contractul de finanțare a fost semnat joi, 3 decembrie 2020, de Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, cu reprezentanții autorităților locale, eveniment la care a participat premierul Ludovic Orban și ministrul băcăuan al Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. Banii sunt alocați pentru construcția, refacerea sau extinderea infrastructurii de apă și canalizare din 41 de unități administrativ – teritoriale ale județului Bacău, cu 78.765 de beneficiari.

Rezolvăm una dintre marile noastre probleme: alimentarea cu apă! Este o investiție de amploare, care va schimba fața județului, pentru că, atunci când oamenii beneficiază de apă și canalizare, gradul de confort crește, dar există și efecte în plan economic, asta îi încurajează pe antreprenori să dezvolte o afacere. Este îmbucurător că această investiție serioasă se realizează cu bani europeni, 368 de milioane de euro din întreaga valoare sunt sume nerambursabile. Proiectul a ajuns la maturitate după o muncă de câțiva ani a specialiștilor, a reprezentanților comunităților, și mă bucur că sunt membru al unui guvern liberal, care rezolvă o problemă ce trenează de 30 de ani. Guvernul Orban, colegul meu, Marcel Boloș, de la Ministerul Fondurilor Europene, sunt conștienți cât de importantă este o astfel de investiție și am primit toată susținerea, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Beneficiarul proiectului este Compania Regională de Apă Bacău (C.R.A.B.) S.A., iar de investiții în apă și canalizare vor beneficia locuitorii din municipiile Bacău și Moinești, din orașele Buhuși, Dărmănești și Târgu Ocna, comunele Balcani, Berești-Tazlău, Bârsănești, Blăgești, Cașin, Cleja, Coțofănești, Dofteana, Faraoani, Filipești, Gârleni, Gioseni, Hemeiuș, Letea Veche, Livezi, Luizi Călugăra, Măgura, Măgirești, Mărgineni, Mănăstirea Cașin, Nicolae Bălcescu, Orbeni, Pârjol, Poduri, Răcăciuni, Racova, Sărata, Săucești, Secuieni, Ștefan cel Mare, Tamași, Târgu Trotuș, Traian, Valea Seacă, Zemeș.

Prezent la sediul Guvernului pentru a semna contractul de finanțare de 437 de milioane de euro pentru infrastructura de apă și canal din 41 de localități, Valentin Ivancea, președintele PSD al Consiliului Județean Bacău, a mulțumit Cabinetului Orban pentru seriozitate. ”Sunt onorat să semnez astăzi un contract extrem de important pentru județul Bacău. Până a ajunge aici a  fost o  muncă intensă care astăzi se finalizează într-un mod fericit, a declarat Valentin Ivancea, care a recunoscut și că județul are mari probleme în ceea ce  privește alimentarea cu apă, iar contractul de 437 de  milioane de euro, semnat cu Guvernul, va rezolva mare parte  dintre acestea.”Creșterea calității vieții pentru români este un obiectiv fundamental pentru guvernul pe care îl conduc. Folosirea fondurilor europene pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare reprezintă o oportunitate pentru noi, ca să asigurăm standarde de viață în toate localitățile României. În noiembrie 2019, la preluarea guvernării, erau semnate contracte de finanțare în zece județe, iar restul contractelor erau în impas. Am emis acte normative, am purtat negocieri cu Comisia Europeană și, într-un an, am semnal alte 10 contracte, în valoare de 2,2 miliarde de euro, de care vor beneficia 717.000 locuitori. Accesul la apă, canalizare, la gaze natural sunt investiții fundamentale în creșterea calității vieții, a declarat premierul Ludovic Orban, prezent la semnarea contractului de finanțare.

Comunicat de Presă, PNL Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *