Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au desfășurat, în ultima perioadă, mai multe acțiuni de verificare la operatori economici din municipiul Bacău, cu scopul prevenirii comercializării produselor interzise minorilor și de a asigura respectarea legislației în domeniul produselor din tutun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru abateri precum vânzarea de băuturi energizante către minori, permiterea fumatului în interiorul unităților și comercializarea produselor din tutun la bucată.
În funcție de gravitatea faptelor constatate dar și de caracterul repetat al abaterii organele de ordine au aplicat amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.
De asemenea, a fost suspendată activitatea unui operator economic timp de 30 de zile pentru vânzarea de produse din tutun minorilor. În acest caz, a fost aplicată şi o amendă de 10.000 de lei.
Pe o postare în mediul online, Poliția Locală Bacău susține că protejarea minorilor reprezintă o prioritate pentru aceştia şi fac un apel la responsabilitatea operatorilor economici de a respecta legea și de a verifica vârsta cumpărătorilor atunci când comercializează produse reglementate.
