Postarea imaginilor cu mașini parcate ilegal în mediul online este interzisă. Trebuie să ștergi numărul de înmatriculare

Cei care postează imagini pe rețelele de socializare cu posibile abateri de la legislația rutieră săvârșite de șoferii unor mașini, cele mai întânlite fiind parcările ilegale, iar în imagini apare și numărul de înmatriculare, riscă să fie amendați 

Potrivit legislației (Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR), cei ce prelucrează astfel de date, indiferent dacă vorbim despre o persoană fizică sau una juridică, au calitatea de operator de date cu caracter personal și obligația de a respecta prevederile legale din domeniul protecției datelor.

Potrivit GDPR, prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal sau prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului.

Distribuirea unor astfel de date personale pe internet, care pot ajunge în posesia unui număr mare de persoane, fără să existe un control ulterior asupra utilizării lor, poate reprezenta o nerespectare a dreptului la viață privată și a prevederilor privind protecția datelor cu caracter personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *