Povestea fabuloasă a scriitorului vagabond cu patru case. A avut 14 meserii și a făcut istorie în literatura română

Multă lume nu știe faptul că scriitorul Panait Istrati a fost supranumit și scriitorul vagabond, sau scriitorul zugrav, scriitorul fără școală sau „haimanaua autodidact”.

Ciudat este faptul că acesta a făcut doar patru clase și a avut și diverse meserii cum ar fi zugrav, servitor, muncitor, portar, infirmier și valet.

A ajuns în timp, fiind un bun autodidact să învețe limba franceză din dicționar și așa a ajuns un scriitor celebru.

Panait Istrati s-a născut pe data de 10 august 1884, la Brăila, fiind al doilea copil nelegitim al Joiței Istrate și al grecului Gheorghios Valsamis.

După ce Panait Istrati a împlinit un an de când a venit pe lume, din păcate tatăl lui s-a stins din viață la Atena, fiind bolnav de tuberculoză.

Panait Istrati a fost un copil care a trăit în sărăcie și neajunsuri, alături de bunica lui din satul Baldovinești, împreună cu unchii Anghel și Dumitru.

Istrati a făcut școala primară la Brăila, dar a fost obligat să renunțe pentru a lucra și a putea supraviețui.

Așadar, a lucrat mai întâi într-o prăvălie ca ucenic în diverse meserii și apoi la Atelierele Docurilor, Pescăriile Statului și Fabrica de Frânghii.

La un moment dat, Panait Istrati s-a mutat la București, în anul 1904, unde a lucrat ca servitor, valet la hotel și infirmier la un spital.

Toate meseriile pe care le-a avut până atunci nu au presupus muncă intelectuală și nu a rezistat mult, așa că s-a întors la Brăila, unde din nou a lucrat ca zugrav pentru a-și câștiga pâinea.

În anul 1906, în urma unei legături amoroase cu o tânără, acesta a fost implicat într-un scandal local, fiind arestat pentru acuzația de răpire de minoră și condamnat cu suspendare.

După această întâmplare nefericită, Panait Istrati a ajuns la Constanța, unde a lucrat ca portar și tot aici, pentru prima dată în viață, și-a văzut primul articol publicat într-un ziar local, colaborând cu „România muncitoare”.

Așadar, acesta a decis în anul 1907 să părăsească România, îmbarcându-se clandestin pe un vapor care ajungea în Egipt.

Astfel, Panait Istrati a cutreierat în Egipt, Siria și Liban.

S-a aflat că scriitorul Panait Istrati a încercat să fie și actor figurant o perioadă, deși, între anii 1908-1913, viața acestuia s-a petrecut între România și Egipt, în ambele lucrând ca zugrav.

A prins gustul și după muncă a scris articole în ziare în continuare și și-a deschis o fermă de porci, pe care a închis-o după izbucnirea Primului Război Mondial.

La Paris, Panait Istrati a ajuns în anul 1913, unde a învățat singur limba franceză din dicționar, fără cursuri.

Ambițios din fire, acesta a dormit o perioadă pe străzi, până când a ajuns să fie publicat în Franța, în anul 1920, când a publicat primele articole în franceză, în gazeta ”La Feuille”.

Treptat, lipsurile materiale l-au adus pe acesta în depresie, vrând să se sinucidă, lăsând și un bilet de adio pentru Romain Rolland: ”Astăzi începe anul 1921, dar pentru alții. Pentru mine este începutul sfârșitului. Este nevoie să te explici atunci când te hotărăști să părăsești lumea aceasta?”, spunea în biletul de adio trimis lui Romain.

Totuși, a continuat să scrie, astfel că povestea Chira Chiralina a fost publicată în anul 1923, iar prefața a fost semnată de Romain Rolland.

Istrati s-a întros definitiv în țară, în anul 1930, pentru că s-a îmbolnăvit de TBC. Se stinge din viață la București la vârsta de 50 de ani, singur și sărac, la Sanatoriul Filaret.

Ce este interesant este faptul că publicul francez l-a considerat un scriitor român și invers, publicul român l-a considerat un autor francez.

Așadar, opera lui Panait Istrati scrisă în limba franceză și în limba română a fost tradusă ulterior în peste 30 de limbi străine, prozele și romanele acestuia descriu lumea lui, atât cu și din ținuturile Brăilei natale, dar și Delta Dunării, un amestec de rase și religii, dar și diversele orașe din Europa, prin care Istrati a călătorit în viața sa.

Sursa click.ro

Redactori RadioEasy: Miruna Goci/Andrei Goci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *