PREGĂTIRI PE ULTIMA SUTĂ DE METRI PENTRU DAREA ÎN FUNCȚIUNE A LABORATORULUI DE LA SPITALUL MUNICIPAL DIN ONEȘTI

Prefectul Liviu Miroșeanu a vizitat Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca” din Onești pentru a vedea evoluția procesului de pregătire a laboratorului pentru testarea pacienților suspecți de coronavirus.

Aici, a avut o discuție cu managerul spitalului care a precizat că „de aproape două săptămâni suntem în curs de amenajare a celor 3 încăperi dedicate testării pacienților suspecți de coronavirus. Aparatul PCR a ajuns la noi în urma unei donații și vrem să-l avem operațional cât mai repede. În acest sens, am finalizat deja prima fază a pregătirii personalului și acum suntem în perioada de teste. Vom continua procedurile de calibrare a aparaturii și de instruire a personalului care va analiza probe în paralel cu colegii de la Iași. Vom depune documentația de autorizare în cel mai scurt timp la Ministerul Sănătății, pentru că, deja, am obținut avizul de la D.S.P. Bacău”.

La rândul său, prefectul Liviu Miroșeanu a precizat că „La nivelul Instituției Prefectului ne preocupăm constant să mărim capacitatea de testare de la nivelul județului Bacău. Din acest punct de vedere, laboratorul de la Spitalul Municipal din Onești are un rol important, pentru că el va fi destinat, în special, pentru testarea medicilor și a personalului medical din acest spital de suport, a pacienților și, bineînțeles, a populației din zona Oneștiului. De aceea, interesul nostru este ca acest laborator să fie operațional cât mai curând posibil, astfel încât, la nivelul județului Bacău, să nu avem probleme cu procesarea probelor și să obținem rezultatele în termen cât mai scurt”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *