Premiile Olimpiadei Naționale de Fizică, Bacău 2022

Olimpiada Națională de Fizică 2022, aflată la ediția 56, organizată în acest an în Bacău, și-a desemnat câștigătorii. Competiția s-a încheiat vineri, 15 aprilie, cu festivitatea de premiere care a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții, începând cu ora 09.00.

S-au acordat premii din partea Ministerului Educației, pentru fiecare an de studiu câte 3 premii – un premiu I, un premiu II și un premiu III – și un număr de mențiuni reprezentând maximum 15% din numărul participanților, pe fiecare nivel de studiu. De asemenea, Societatea Română de Fizică a oferit medalii de aur, argint și bronz, dar și diplome de onoare pe baza punctajului final al elevilor, respectând criterii similare celor de acordare a distincțiilor la competițiile internaționale de fizică.

În total, s-au acordat 95 de premii din partea Ministerului Educației și 305 din partea Societății Naționale de Fizică, după cum urmează:

  • la clasa a VI-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 15 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 8 medalii de aur, 16 medalii de argint, 23 de medalii de bronz și 15 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
  • la clasa a VII-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 7 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 4 medalii de aur, 8 medalii de argint, 11 de medalii de bronz și 7 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
  • la clasa a VIII-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 11 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 6 medalii de aur, 12 medalii de argint, 18 de medalii de bronz și 10 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
  • la clasa a IX-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 10 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 6 medalii de aur, 10 medalii de argint, 16 de medalii de bronz și 10 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
  • la clasa a X-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 15 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 8 medalii de aur, 16 medalii de argint, 24 de medalii de bronz și 14 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
  • la clasa a XI-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 11 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 6 medalii de aur, 11 medalii de argint, 18 de medalii de bronz și 9 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
  • la clasa a XII-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 5 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 3 medalii de aur, 5 medalii de argint, 7 de medalii de bronz și 4 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică.

Olimpicii premianți ai Bacăului sunt:

  • Jicu Alexandru Ioan, clasa a VI-a Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, medalie de bronz din partea Societății Române de Fizică;
  • Vîlcea Casian Victor, clasa a VI-a Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, diplomă de onoare din partea Societății Române de Fizică;
  • Pușcalău Călin Andrei, clasa a XI-a Colegiul Național „D. Cantemir” Onești, mențiune din partea Ministerul Educației și medalie de argint din partea Societății Române de Fizică;
  • Tancău Ștefan Alexandru, clasa a X-a Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău, medalie argint din partea Societății Române de Fizică.

Între premieri au existat și momente artistice susținute de elevii Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău. În final, au fost înmânate diplome tuturor participanților – elevi, profesori însoțitori, membrii Comisiei Centrale și Comisiei de organizare.

 Olimpiada Națională de Fizică 2022 a reunit 464 de elevi, calificați în această etapă și înscriși, din toate județele și municipiul București, 46 de profesori însoțitori, dar și peste 80 de oaspeți de seamă, membri ai Comisiei Centrale, personalități marcante și profesori de elită din toată țara. Competiția a avut trei probe – proba experimentală, proba teoretică și proba de baraj pentru selecția elevilor în lotul lărgit de fizică și, ulterior, lotul restrâns, care vor forma echipa României ce va participa la Olimpiada Internațională de Fizică.

„Odată cu încheierea Olimpiadei Naționale de Fizică – Bacău 2022, moment de împlinire educațională, s-a confirmat faptul că valorile unei societăți depind de înțelegerea nevoii de EDUCAȚIE, de alegerea și urmarea modelelor atitudinale, chiar competiționale. Cei aproximativ 450 de elevi, cadrele didactice însoțitoare au îmbinat utilul cu plăcutul în perioada petrecută în  Bacău, împărtășindu-ne mulțumirea raportat la primirea lor de către noi, gazdele, Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Felicitări participanților și cadrelor didactice care i-au pregătit!” Prof. Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *