În perioada 24-27 august a.c., structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile de verificare, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
Zilnic, un total de peste 240 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, împreună cu celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate, în perioada menţionată au fost verificate 466 obiective, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Au fost legitimate 3678 persoane și au fost verificate 703 de mijloace de transport.
Echipele mixte de control au identificat 275 situaţii în care s-a impus măsura sancționării contravenționale dintre care 226 situaţii de nerespectare a măsurilor de protecţie individuală, acestea din urmă fiind sancţionate cu avertismente şi amenzi în valoare de 7500 de lei.
Aceste acțiuni vor continua şi în următoarea perioadă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte măsurile de distanțare socială, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.