Prima consultare publică organizată pe tema Ghidului Programului Național „Casa Verde Fotovoltaice”

Astăzi, 12 august 2020, la ora 11.00, Andreea Kohalmi – Szabo, președintele Administrației Fondului pentru Mediu a susținut prima consultare publică online pe platforma Webex pe tema ghidului Programului Național Casa Verde Fotovoltaice.

“Au fost dezbătute propunerile primite pe adresa de e-mail pusă la dispoziție de instituția noastră tuturor factorilor interesați care au dorit să ne transmită sugestiile cu privire la program. Toate aceste propuneri vor fi analizate și în măsura în care este oportun pentru îmbunătățirea programului, le vom transpune în proiectul de ghid care va fi supus dezbaterii publice. Estimez că vom avea acest proiect de ghid până la finalul lunii. Ne dorim să mai organizăm astfel de evenimente pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor cetățenilor vis-a-vis de program”, a declarat preşedintele AFM, Andreea Kohalmi – Szabo.

“În ceea ce privește prima sesiune a programului, avem un număr de aproximativ 14.000 proiecte aprobate, iar în aplicația informatică avem până la această dată 6.746 de ATR-uri verificate și aprobate, pentru care se pot emite contractele de finanțare nerambursabilă. De la semnarea contractelor, beneficiarii au un termen de 8 luni pentru implementarea proiectelor”, a mai declarat președintele AFM.

De la ora 14.00, președintele AFM, Andreea Kohalmi – Szabo, alături de Ion Vasile, vicepreședintele instituției, au susținut o conferință de presă, pe tema activității Administrației Fondului pentru Mediu. În cadrul conferinței, conducerea AFM a subliniat faptul că s-a demarat procesul digitalizării activităților din cadrul instituției pentru eficientizarea procedurilor aferente proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu, în contextul lansării programelor viitoare menite să contribuie la atingerea obiectivelor asumate prin Pactul Ecologic European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *