În acest sfârșit de săptămână a avut loc ședința solemnă de investire a Consiliului Local al Stațiunii Târgu Ocna și al primarului ales Cristian-Aurelian Ciubotaru.
Cu această ocazie edilul șef a promis să continue modul de lucru orientat către bunăstarea și confortul cetățenilor, dar și al celor care aleg să viziteze sau să-și petreacă aici diverse perioade de timp pentru relaxare sau recuperarea sănătății, precizând că ”aceeași ușă a cabinetului Primarului va fi deschisă pentru toți”.
La activitatea desfășurată cu acest prilej, alături de primar și de oamenii care cred în proiectele sale pentru comunitate, au participat membrii marcanți ai PSD Bacău, printre care și președintele partidului Dragoș Benea.

”La Tg. Ocna, electoratul i-a trimis acasă pe cei care în mandatul 2020 – 2024 au şicanat, sistematic, inițiativele bune pentru oraş ale primarului Cristian-Aurelian Ciubotaru, căutând să împiedice cu orice preț investiții locale vitale. Votul net, incontestabil, al târgocnenilor le oferă lui Cristi & PSD, pentru prima oară în istoria urbei, o majoritate funcțională în Consiliul Local, pe umerii căreia apasă responsabilitatea administrativă în mandatul 2024 – 2028.
Dezvoltarea extraordinară pe care Tg. Ocna a cunoscut-o în ultimii ani trebuie să continue, de această dată şi cu privirea îndreptată spre stațiunea Slănic Moldova, alături de care pot fi implementate proiecte în domeniul turismului, valorificând avantajele competitive date de salină, izvoare şi munte.
Cristi Ciubotaru şi Ben Moraru, primarii celor două stațiuni din județul Bacău, au înțelepciunea şi determinarea de a conlucra pentru impulsionarea turismului local şi a genera, astfel, premisele dezvoltării pe termen lung a zonei şi, implicit, a județului”, se arată într-o postare a lui Dragoș Benea pe pagina sa de Facebook.