Primele vaccinuri împotriva COVID-19 vor sosi în UE în primăvara anului viitor

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că avem companii care sunt pregătite să ofere un vaccin anti-COVID-19 , primele doze vor fi livrate în România la începutul anului 2021. Prețul vaccinului anti-COVID va fi între 5 euro și 20 de euro.
„Cred că până la sfârşitul anului, vor ieşi cel puţin două vaccinuri. Preţul unei doze de vaccin ar putea costa între 5 euro şi 20 de euro. Nu este un preţ de nesuportat. Cu precizarea că vor fi două doze de vaccin. Al doilea vaccin se va face la un interval de 30-60 de zile”, a declarat Alexandru Rafila.
Rafila a vorbit şi despre despre companiile care sunt pregătite să ofere un vaccin.
Potrivit acestuia, în decembrie 2020 ar putea să apară cel puţin două vaccinuri, produse de cele patru mari companii AstraZenaca, Sanofi GSK, Moderna şi Pfizer.
Raed Arafat a declarat că:
„Va fi o provocare logistică, de transport, de administrare, de organizarea locurilor, de distribuire. Pentru acest lucru va exista o colaborare între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării. Depinde cum vor veni dozele. Eu mă îndoiesc că vor veni toate dozele, ele vor veni treptat. Trebuie stabilite exact priorităţile, avem personalul medical, medicii, asistentele, ambulanţierii, şi bineînţeles persoanele vulnerabile, cu comorbidităţi…. Este o problemă de siguranţă la nivel naţional. Şi va fi suportat de stat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *