Proiectele de mobilitate urbană ale Municipiului Bacău au fost aprobate în ședința de azi a Consiliului Local și vor fi depuse în cursul săptămânii viitoare, în vederea obținerii de finanțare europeană nerambursabilă.
Sunt 9 PROIECTE ÎN VALOARE TOTALĂ DE PESTE 48 MILIOANE EURO a căror implementare va schimba fața orașului nostru.
Se va construi cu bani europeni un sistem de management al traficului în valoare de aprox. 20 milioane euro, vom moderniza 39 de stații de autobuz și vom amenaja 23 de kilometri de piste de bicicletă.
Concomitent, în cadrul acestor proiecte, vor fi reabilitate și modernizate pasajul subteran de la Gară (în vederea asigurării comunicării cu cartierul CFR) și pasajul subteran Letea.
Parcul Cancicov va fi interconectat cu zona actualului stadion printr-o pasarelă pietonală care va deveni un simbol arhitectural al orașului Bacău.