Reacția procurorului general al PÎCCJ despre Decizia CEDO în cauza Kovesi vs. România

În contextul pronunțării, la data de 5 mai 2020, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a Hotărârii în cauza Kovesi vs. România, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție transmite următoarele:

„Hotărârea CEDO confirmă luările de poziție anterioare exprimate la nivelul Ministerului Public în sensul că procedura ad-hoc de revocare inițiată împotriva procurorilor care îndeplinesc funcții de conducere la vârful ierarhiei parchetelor nu este conformă legilor de organizare judiciară, iar prin modul de desfășurare aceasta este de natură să aducă atingere statutului de independență, precum și garanțiilor fundamentale, în principal dreptului la apărare.

De asemenea, hotărârea CEDO reafirmă dreptul procurorilor de a-și exprima în mod liber opinia în contextul dezbaterilor publice care trebuie să caracterizeze într-un stat de drept procesul de adoptare ori de modificare a cadrului normativ care le reglementează statutul, precum și a celui de amendare a legislației penale. Astfel de luări de poziție publice nu pot, sub nicio formă, constitui pretext pentru inițierea unor proceduri ce urmăresc revocarea din funcție.

Hotărârea CEDO creează premisele regândirii procedurilor de revocare din funcție a procurorilor, în lumina recomandărilor formulate de organismele europene cu expertiză, prin întărirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii ca garant al independenței justiției și for reprezentativ pentru sistemul judiciar.

Numai dialogul în cadrul interinstituțional poate conduce la generarea mecanismelor legale unanim acceptate prin care să se asigure că membrii autorității judecătorești se bucură de protecție împotriva arbitrariului, iar exercițiul acestui drept este efectiv. Întărind considerentele reținute de CEDO, absența controlului judiciar asupra deciziei politice de revocare din funcție nu este în interesul funcționării statului în general, în context constituțional, și nici în beneficiul cetățenilor.

Asumarea și exercitarea cu bună-credință și în condiții de loialitate, în spiritul Constituției, a atribuțiilor conferite de lege trebuie să caracterizeze climatul public, iar celelalte puteri ale statului trebuie să acționeze în vederea apărării independenței justiției.

Procurorul general al PÎCCJ susține independența justiției, ca principiu constituțional, și își reafirmă deschiderea spre dialog constructiv pentru identificarea soluțiilor legislative care să întărească acest principiu.

Menționăm ca Laura Codruța Kovesi a câștigat procesul la CEDO împotriva statului român. Cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat că prin decizia de demitere (a CCR) fostului procuror-șef al DNA i s-a încălcat dreptul la liberă exprimare a unei opinii profesionale, precum și dreptul la Justiție. Kovesi nu a cerut despăgubiri statului roman, iar reparația este una morală.

Redactia

Redactia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buzz

View All