Rușinos: drumul spre cimitirul eroilor de la Valea Uzului este impracticabil

Peisaje care îți taie respirația. Poți crede că te afli pe undeva la poalele Alpilor dacă nu te-ai trezi la realitatea bucșelor, a plăcuțelor de frână și a suspensiilor. Drumul județean 123, pe partea sa din pădurea care duce spre cimitirul eroilor de la Valea Uzului, este impracticabil.


În 2018, consilierii județeni aprobau indicatorii economici pentru reabilitarea DJ 123, drum care leagă orașul Dărmănești de Valea Uzului. O parte din el, zona Sălătruc, pe lângă baraj și lacul de acumulare este reabilitat prin PNDL și a costat peste 18 milioane de lei. Minunea se termină în momentul în care intri în pădure, spre Munții Ciucului, pentru a ajunge la cimitirul eroilor de la Valea Uzului. Cel mai probabil, dacă nu ar fi existat ciondăneli juridice stupide pentru apartenența administrativă a cimitirului, poate că județele Bacău și Harghita s-ar fi pus de acord pentru reabilitarea întregului tronson. Dat fiind faptul că este un loc încărcat de istorie atât pentru români cât și pentru cetățenii maghiari, cu două războaie mondiale care au avut episoade tragice aici, pentru că peisajele sunt încântătoare, reabilitarea întregului drum ar aduce și ceva mișcări din punct de vedere turistic. Și ar ridica economic întreaga zonă. Ar fi o chestiune benefică atât pentru cei din Harghita cât și pentru cei din Bacău. Iar Dărmănești, care e foarte aproape, s-ar dezvolta în ritm susținut. Asta dacă nu ar exista orgolii și patriotisme stupide.

Gâlceava de cimitir

Acum câțiva ani, Valea Uzului a fost cap de afiș pentru jurnalele de știri. De aici și-a început ascensiunea liderul AUR. Un conflict interetnic pornit de-a dreptul prostesc, pentru a-și face unii imagine politică, pe mormintele unor tineri soldați care și-au pierdut viața în două războaie mondiale. Chiar dacă sunt maghiari, germani sau români, jertfa lor nu are culoare politică, nici nu ar trebui să stârnească extremisme printre cetățenii aceleași țări, indiferent de etnia lor. E doar o lecție de istorie care trebuie respectată și care n-a fost. Acum, cimitirul de la Valea Uzului îți impune liniște, a trecut gâlceava. Poate fi un loc de reculegere și de vindecare a rănilor etnice. O împăcare atât de necesară cu un trecut tumultos.


Dar revenind în realitate, pur și simplu, pentru a ajunge dinspre Dărmănești aici, pe vreo șase kilometri de drum prin pădure, îți rupi mașina în două. Și-l parcurgi în patruzeci de minute dacă vrei să pleci tot pe patru roți. Poate că, în loc de scandaluri idioate pe mormintele unor eroi, dovada de respect ar fi fost nu urletele și bătăile cu jandarmii, nu autorități îmbrăcare în costume populare și tricolor, nu deputați cu declarații politice sforăitoare pe care s-a așternut praful, nu gărzi maghiare sau cete românești puse pe scandal, ci pur și simplu reabilitarea drumului. Atât capătul dinspre județul Bacău cât și cel dinspre județul Harghita.


Autor: Răzvan Codreanu

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *