Șefimea băcăuană a partidelor își poate declara falimentul politic

Poporul a ales. Cel prezent la vot, evident, căci aproape jumătate din cei aflați pe listele electorale nu s-au prezentat la urne. Candidatul AUR, George Simion, a înregistrat un scor istoric, dat fiind faptul că la alegerile prezidențiale anulate s-a clasat abia pe locul al patrulea. Ascensiunea sa, inclusiv în județul Bacău, acolo unde a câștigat peste tot destul de lejer, indică faptul că șefimea partidelor tradiționale, PSD, PNL dar și USR, nu are credibilitate în ochii băcăuanilor. Asta s-a văzut încă de la parlamentare, chiar dacă mulți nu recunosc eșecul pe linie.

Cândva, PSD și PNL dominau scena politică locală. Au avut de toate la dispoziție: fonduri, primari, directori de instituții dar și legături cu mediul de afaceri. Dacă pe vremuri, șefii de partid și primarii din județ încolonau electoratul la vot, pentru candidații propuși de cele două partide, de data asta băcăuanii nu au mai răspuns la comenzi. Practic, puterea politică a liderilor PSD și PNL nu mai există. Influența a scăzut considerabil, discursurile motivaționale nu mai au efect, nici măcar amenințările mai mult sau mai puțin voalate.

Sub media națională

Candidatul alianței aflate la guvernare, Crin Antonescu, nu a acces în turul doi de scrutin, fiind devansat pentru locul al doilea, de Nicușor Dan. În județul Bacău, Antonescu a înregistrat un scor cu aproape două procente sub media națională. Asta deși județul este condus de PSD de 35 de ani, au cei mai mulți primari din județ, în vreme ce PNL se clasează pe locul secund în ceea ce privește numărul edililor. Cele două partide au cei mai mulți consilieri locali în localitățile din județ, cei mai mulți consilieri județeni, își împart prefectura dar și instituțiile descentralizate. Însă tăvălugul Simion a călcat totul în picioare, lăsând PNL și PSD nu buza umflată. Asta se traduce prin lipsa de credibilitate a guvernului Ciolacu, prin lehamitea populară, prin modesta anvergură a parlamentarilor băcăuani. Însă trebuie luat în calcul că o parte însemnată dintre pesediștii locali nu au votat cu Crin Antonescu, în ciuda îndemnurilor lui Dragoș Benea, Costel Dunava, Cristina Breahnă-Pravăț sau Lucian Bogdănel, ci l-au preferat pe Victor Ponta.

Eșecul primarului

Primarul municipiului Bacău a înregistrat un eșec usturător. Cel mai probabil, dacă era inspirat și se poziționa de partea lui Nicușor Dan, în detrimentul Elenei Lasconi, așa cum au făcut-o mai mulți lideri useriști din țară, ar fi evitat catastrofa electorală. La nivelul municipiului, Nicușor Dan s-a plasat pe poziția secundă, în vreme ce (fosta) președinta USR a fost la categoria și alții.

Nu mai merge gargara

Asta este concluzia pe care ar trebui să o tragă liderii băcăuani ai partidelor. Nu mai merge, în ochii electoratului, gargara care avea succes acum câțiva ani. A venit vremea decontului, chiar dacă asta înseamnă aruncarea României în haos politic dar și economic. Oamenii s-au săturat de numiri politice, de sinecuri, de celebrul „pleacă ai noștri, vin ai noștri”.

În mod evident, AUR și Simion nu-s descălecați de pe niște cai albi. Mai ales că, la nivelul județului, au încheiat tot felul de înțelegeri cu PSD, PNL și chiar USR. Plus că AUR este populat de tot felul de personaje care au trecut prin mai multe partide politice, ba chiar pot intra în Cartea Recordurilor, la schimbatul doctrinei. Doar că băcăuanul nu a perceput treaba asta. Și, scârbit, a votat cu dușmănie contra sistemului politic creat de PSD și PNL. Mai trebuie luat în calcul faptul că foarte mulți dintre concetățenii noștri sunt plecați în afara granițelor, acolo unde Simion a defilat, și și-au îndemnat rudele să-l voteze. De ce au plecat câteva sute de mii de băcăuani? De bine ce le-a fost cu PSD în fruntea județului ori cu peneliști în diferite funcții.


Autor: Răzvan Codreanu

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buzz

View All