În perioada 14 – 27 septembrie a.c., pe ruta București Nord – Suceava și Suceava – București Nord, poposește pentru câteva minute și în Bacău vagonul personalizat al campaniei ,,SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI”.
Campania ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți” se desfășoară la nivel național, în perioada 17 iulie 2020 – 31 ianuarie 2021, întru-un parteneriat între Poliția Română și CFR Călători, împreună cu Mercury 360, iar pe parcursul acesteia un vagon de călători personalizat cu însemnele campaniei (vizual și mesaj) este atașat trenurilor care circulă în țară, pentru a transmite mesajul preventiv.
Astfel, în data de 17 septembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști ai Serviciului Poliție Transporturi Bacău au desfășurat o activitate de informare a călătorilor aflați în stația CFR Bacău. Polițiștii s-au adresat în special adolescenților și tinerilor, aflați în stațiile CFR, astfel încât aceștia să înțeleagă mai bine care sunt riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectată regulile de conduită în incinta stațiilor de cale ferată, triajelor și zonelor adiacente.
Dacă încearcă să urce pe trenurile/vagoanele staționate în gări sau depouri sau pe cele dezafectate riscul de electrocutare este foarte mare. Polițiștii au explicat tinerilor pericolul generat de fenomenul arcului electric, pentru a fi precauţi şi a transmite aceste informaţii şi prietenilor lor.