Situația traficului in judeţul Bacău

La aceasta ora (9:00), se circulă pe toate drumurile naţionale din judeţul Bacău, partea carosabilă fiind umedă cu porţiuni uscate.

Este viscol de jos, cu vânt de 40-60 km / ora, fără precipitaţii. 

În timpul nopții, s-a acționat cu 6 autospeciale tip ARD, 32 ATB auto basculante cu răspânditor şi lamă de zăpadă şi 10 Unimoguri cu răspânditor şi lamă de zăpadă, precum și cu material antiderapant. 

Echipele DelGaz Grid au acționat în cursul nopții pentru remedierea defecțiunilor la rețelele de energie electrică, din cauza vântului puternic, astfel că, la ora 05.00, din 8 localități afectate total aseară, mai erau 4 (Corbasca, Huruieşti, Orbeni, Lărguţa) și din 8 localități afectate parțial, au mai rămas 5 (Bârsăneşti, Moineşti, Solonţ, Tătărăşti, Ungureni), consumatori nealimentaţi fiind 4222, linii electrice nealimentate parţial – 6, posturi de transformare nealimentate – 48.

În prezent,  3 echipe  din cadrul DelGaz Grid lucrează pentru remedierea defecţiunilor.

Situația este monitorizată permanent, acţionându-se sistematizat de către toate instituțiile responsabile din Comitetul județean pentru situații de urgență, sub coordonarea prefectului județului Bacău, Liviu Alexandru Miroseanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *