Atunci când rămân în pană de subiecte, cei din presa sportivă de la București își aduc aminte de stadionul municipal din Bacău. Așa a făcut zilele trecute Gazeta Sporturilor. Iarăși explicații, planuri și proiecte de viitor din partea primarului Stanciu-Viziteu. Până acum însă, după un mandat și alte câteva luni, administrația actuală nu a fost în stare de mare lucru. În afară de un nou studiu de fezabilitate. Al treilea în ultimii 15 ani.
Spre deosebire de Romeo Stavarache și Cosmin Necula, ultimii doi primari de dinaintea lui, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu a făcut din stadionul municipal un punct principal al campaniei din 2020 și asta pentru că subiectul era unul de mare interes pentru băcăuani. Printre problemele de rezolvat urgent ale orașului se număra și stadionul. Cel mai probabil, lucrurile au rămas la fel. Și chiar dacă n-ar fi așa, din moment ce ai promis marea cu sarea, cu termene clare și asumate, când ai spus răspicat că în patru ani de zile, stadionul va fi, dacă nu gata terminat, măcar în plin șantier de reabilitare / reconstruire, e de la obraz să nu te ții de promisiune.

Scuze, soluții și lobby
Primarul găsește acum diverse scuze, unele dintre ele sunt chiar plauzibile. Spre exemplu faptul că la CNI i-au fost ușile închise din motive de culoare politică nepotrivită. Nu trebuie uitat însă că, la conducerea FRF se află băcăuanul Răzvan Burleanu, cel care i-a și promis primarului că îl va sprijini în acest demers. Burleanu este un personaj care are destul de multă influență politică și poate deschide multe uși. Inclusiv Dragoș Benea, cel cu care a bătut palma Stanciu-Viziteu pentru liniște și pace în consiliul local, ar putea interveni pe lângă șeful său de partid, premierul Marcel Ciolacu. Mai ales că, pe vremuri, Benea era membru în consiliul de administrație al FCM Bacău, defuncta echipă patronată de Dumitru Sechelariu. Ba chiar și ministrul Mircea Fechet ar putea pune o vorbă bună. Cu alte cuvinte, dacă s-ar dori cu adevărat, s-ar putea găsi o soluție pentru finanțarea de la Compania Națională de Investiții a unui stadion nou, de 10-12 000 de locuri.
Autor: Răzvan Codreanu