V-ați întrebat poate ce face diferența dintre unele personaje TV (moderatori, prezentatori sau invitați) și altele, de ce la unele te uiți și le asculți cu interes, uneori chiar fascinat, în vreme ce la celelalte schimbi rapid programul. Sigur, cultura, competența, moralitatea, celebritatea – toate acestea și multe altele contează, în proporții diferite. În același timp, e limpede că o parte din public preferă oameni din showbiz, politică ori sport și altă parte – o părticică – pe cei din cultură. Și totuși, există ceva care transcende domeniile, gusturile și calitățile enumerate.
Unii sunt vii, alții, scuzați, sunt morți. Nu morți de-adevăratelea, Doamne ferește, dar morți întru comunicare. Există oameni care, de fiecare dată când apar, captează atenția totală, indiferent despre ce-ar vorbi. Și cât! Un excelent exemplu ar fi Florin Piersic. Îl simți că vibrează, că se revarsă, că are ceva de comunicat și nu-i ajung cuvintele (spațiul emisiunii nici atât), e un vulcan în erupție, te smulge din scaun – și pentru asta nu e nevoie să fii de acord cu ce spune! Căci e tonic, vital, mobilizator, după ce-l urmărești trăiești altfel, măcar o vreme.
La extrema cealaltă există oameni care pot fi geniali în domeniul lor, cu o frazare impecabilă, cu o teribilă bogăție de conținut a discursului – dar după câteva minute fără nici o inflexiune a vocii și fără clintirea vreunui mușchi pe față, preferi să te refugiezi într-un film polițist idiot, dar cu mișcare.
În jargonul TV, se cheamă ”a trece sau nu sticla”.
(T.C.Z.)
