Un nou caz de cancer oral, rezolvat chirurgical de specialiștii SJU Bacău

O nouă reușită chirurgicală a fost adăugată în multitudinea cazurilor de succes ale instituției de către Dr. Ovidiu Cristian Scovronschi, medic primar de chirurgie orală și maxilo-facială la Compartimentul de Chirurgie Orala si Maxilo-Facial din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău.

Astfel, mulțumită intervenției chirurgicale realizată de o echipă multidisciplinară, coordonată de dr. Scrovronschi Ovidiu, un pacient de 55 ani din Oituz ar putea spune că s-a născut a doua oară. Diagnosticat cu carcinom scuamo-celular moderat la nivelul limbii, pacientul este un fost fumător, de 40 ani, și consumator de alcool.

„Pacientul se internează în cadrul serviciului nostru, prezentând un carcinom scuamo-celular moderat, diferențiat la nivelul limbii, respectiv în jumătatea stângă, extins la nivelul planșeului bucal și al pilierului amigdalian anterior, omolateral. Acesta asociază o adenopatie metastatică dureroasă, la palpare, la nivel submandibular stâng, precum și pe topografia lanțului ganglionar jugular superior. Intervenția chirurgicală a presupus hemi-glosopelvectomie extinsă stânga și faringectomie parțială, rezecție marginală de mandibulă 3.8 – 4.3, asanare completă a dinților restanți maxilari și mandibulari, evidare ganglionară radical modificată tip 1 stânga și supra-omohioidiana dreapta, reconstrucție defect postoperator, cu lambou de mare pectoral stâng, traheostomă temporară de confort”, declară Dr. Ovidiu Cristian Scovronschi.

Din fericire, postoperator, pacientul descrie o recuperare completă a funcției de deglutiție pentru lichide clare (apa) intr-un prim stadiu, ulterior va tolera si alimentație pasata, iar funcția respiratorie pe tractul superior este recuperată în proporție de 80%, cu un prognostic de refacere de 100% în următoarele zile. În plus, vorbirea este inteligibilă și satisfăcătoare, pacientul fiind încurajat să facă exerciții zilnice, pentru îmbunătățirea acestei funcții esențiale.

„Menținerea unei greutății corporale optime este esențială în recuperarea predictibilă pe termen lung, motiv pentru care pacientul a beneficiat, încă din faza imediat postoperatorie, de sonda nazo-gastrică de alimentație. Pacientul a fost externat, pentru a se înconjura de căldura familiei și de aerul curat din zona Oituzului. Ulterior, va urma schema de tratament adjuvant radio și chimioterapeutic”, a subliniat Dr. Ovidiu Cristian Scovronschi.

Echipa chirurgicală:

Dr. Scovronschi Ovidiu Cristian – medic primar chirurgie orală și maxilo-facială

Chiorcea Mirabela – as. pr. bloc operator

Prisecaru Claudia – as. pr. bloc operator

Echipa ATI:

Dr. Balan Ioana – medic specialist ATI

Radu Aida – as.pr.lic. ATI

Venta Cristian-as. med. ATI

SJU Bacău – centru regional de excelență în tratarea cancerelor oro-maxilo-faciale

De reținut că, în județul nostru, Spitalul Județean de Urgență Bacău este cea mai importantă unitate sanitară care oferă acces la tratament complex și integrat pentru cancerele de la nivelul fetei, capului-gatului, orale și maxilo-faciale. Dotat și organizat pentru a gestiona cazurile oncologice complexe ale regiunii cap-gât, SJU Bacău joacă un rol esențial în salvarea și recuperarea pacienților afectați de această boală severă.

Un element central al acestei capacități o reprezintă expertiza domnului doctor Ovidiu Cristian Scovronschi, medic primar în chirurgie orală și maxilo-facială, cu o vastă experiență în managementul cazurilor oncologice avansate. Mulțumită pregătirii sale și abordării chirurgicale moderne, pacienții beneficiază de intervenții precise, sigure și adaptate fiecărui caz în parte, inclusiv reconstrucții complexe, necesare restaurării funcțiilor esențiale și a esteticii faciale.

Sub coordonarea sa, SJU Bacău asigură colaborarea interdisciplinară necesară tratamentului oncologic complet, inclusiv evaluarea preoperatorie, tratamentele neoadjuvante, intervențiile chirurgicale și monitorizarea postoperatorie. Astfel, toate cazurile abordate chirurgical de către dr. Ovidiu Scovronschi, în perioada iulie – octombrie 2025, în cadrul SJU Bacău, au reprezentat premiere absolute în județul Bacău în domeniul Chirurgiei oncologice și reconstructive orale și maxilo-faciale, oferindu-se, astfel, pacienților șanse reale de recuperare și tratament.

„Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără viziunea strategică și implicarea directă a actualei conduceri a Consiliului Județean Bacău, alături de echipa managerială actuală a Spitalului Județean de Urgență Bacău. Printr-o abordare proactivă și orientată spre nevoile reale ale populației, conducerea județeană a înțeles urgența integrării unui serviciu specializat de chirurgie oncologică oro-maxilo-facială în cadrul SJU Bacău” – doctor Scovronschi Ovidiu Cristian.

De altfel, această decizie, susținută de investiții concrete și de încrederea acordată doctorului Ovidiu Scovronschi, a permis tratarea locală a unor cazuri care, altfel, ar fi fost trimise în centre universitare din alte județe. Prin urmare, pacienții din Bacău, dar și cei din județele învecinate au, acum, acces direct la tratamente complexe, fără a fi nevoiți să se deplaseze la sute de kilometri distanță.

Importanța diagnosticării precoce – un apel clar din partea specialiștilor

În contextul complexității cancerului oro-maxilo-facial, dr. Ovidiu Cristian Scovronschi subliniază, cu fermitate, importanța prezentării timpurii la medicul specialist. Acesta atrage atenția asupra faptului că succesul unui tratament oncologic depinde, în mare măsură, de momentul diagnosticării și de rapiditatea cu care se inițiază managementul chirurgical.

„Adresarea din timp pentru un consult de specialitate permite stabilirea unui plan terapeutic chirurgical prompt și eficient, care mizează nu doar pe excizia oncologică corectă, ci și pe o reconstrucție adecvată. Scopul final este reintegrarea socio-economică rapidă a pacientului, adică întoarcerea la o viață cât mai apropiată de normal”, explică dr. Scovronschi.

Prin această abordare integrată, nu doar cresc semnificativ șansele de supraviețuire, dar se și minimizează impactul funcțional și estetic al intervenției, aspecte esențiale pentru calitatea vieții post-operatorii. Reconstrucțiile personalizate, adaptate fiecărui caz, devin, astfel, un element central, în procesul de recuperare și reintegrare.

O profesie între viață și pierdere – reflecția unui chirurg

Dincolo de tehnică, echipamente și protocoale, actul medical, în oncologia oro-maxilo-facială, rămâne profund uman. Dr. Ovidiu Scovronschi vorbește deschis despre latura nevăzută a meseriei sale: „Paradoxal, cel mai dificil aspect, în tot acest parcurs, nu este drama pacientului, în sine, ci ecoul ei în sufletul familiei și al celor apropiați. Port în sufletul meu chipul fiecărui pacient operat, dar, mai cu seamă, îmi amintesc de cei care, în ciuda eforturilor sistemului medical, au fost prinși în ghearele reci ale morții. Pentru toți aceștia, port în mine o tăcere solemnă și o amintire vie.”

Aceste experiențe, deși dureroase, devin sursă de motivație și responsabilitate. Fiecare pierdere întărește convingerea că viața este extrem de fragilă, iar misiunea medicului este una profundă, încărcată nu doar de știință, ci și de compasiune, loialitate față de suferință și un angajament neclintit față de demnitatea umană.

Într-o lume medicală tot mai tehnologizată, vocea umană a chirurgului care nu uită niciun chip operat amintește că medicina adevărată nu vindecă doar corpul, ci și însoțește sufletul, până la capăt, indiferent de deznodământ.

Concluzii de luat în seamă

Cancerul oral, una dintre cele mai complexe forme de neoplazii din sfera capului și gâtului, este o boală cu impact major asupra individului și comunității, iar lupta cu această afecțiune necesită o combinație de diagnostic precoce, tratamente moderne și echipe medicale dedicate. Și asta în condițiile în care boala poate afecta atât cavitatea bucală, limba, gingiile, cât și planșeul bucal și partea anterioară a orofaringelui. Este o afecțiune care, de cele mai multe ori, se diagnostichează tardiv, ceea ce reduce, dramatic, șansele de supraviețuire, afectând calitatea vieții pacienților.

Dincolo de aspectele clinice, cancerul oral are un impact emoțional și psihosocial profund. Leziunile vizibile, dificultățile de vorbire și alimentație, precum și schimbările estetice, fac ca acest diagnostic să fie perceput ca fiind extrem de stigmatizant. Această suferință psihologică adaugă un strat suplimentar de complexitate în procesul terapeutic.

Factori de risc majori:

• Consumul de tutun (fumat și mestecat)

• Abuzul de alcool

• Infecția cu HPV (în special tulpinile oncogene)

• Igiena orală precară

• Expunerea cronică la soare (în cazul cancerului de buză)

Tratamentul cancerului oral – o abordare multidisciplinară

Tratamentul cancerului oral depinde de stadiul bolii, localizarea tumorii, starea generală a pacientului și dorințele acestuia.

În general, opțiunile terapeutice includ:

1. Chirurgia oncologică – Pentru tumorile localizate T1 – T4b, intervenția chirurgicală rămâne tratamentul de primă linie. Scopul este rezecția completă a tumorii cu margini de siguranță oncologică.

2. Radioterapia – Poate fi utilizată postoperator (adjuvant) sau înaintea intervenției chirurgicale (neoadjuvant), pentru reducerea volumului tumoral. De asemenea, în cazurile inoperabile, poate fi folosită cu scop paliativ.

3. Chimioterapia – Folosită în special în formele avansate sau metastatice. Se administrează frecvent în asociere cu radioterapia pentru a crește eficiența tratamentului.

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buzz

View All