Un tânăr de 25 de ani, din comuna Pânceşti, a fost surprins la volan, băut şi fără permis de conducere

La data de 24 ianuarie, în jurul orei 10.00, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au fost sesizaţi despre faptul că şoferul unui autoturism s-a deplasat haotic pe drumul principal de pe raza satului Schineni, iar într-o curbă a derapat şi a intrat cu autoturismul într-un şanţ.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat autoturismul în cauză iar în urma verificărilor efectuate au stabilit identitatea conducătorului auto, respectiv un tânăr de 25 de ani, din comuna Pânceşti.

Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Din verificări s-a stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *