Statistic vorbind, băcăuanul este cetățeanul care urăște pe măsura neîmpliniților orașului în care viețuiește. Pe o scară a urii românești, băcăuanul este undeva în partea superioară . Acest fapt este legat de istoria târgului, dar și de eșecurile din ultimii ani.
Sociologic vorbind, băcăuanii sunt – în majoritatea lor – săteni strămutați pentru o industrie comunistă iluzorie ori urmașii acestora. Fiindcă după 1990 a urmat perioada jalnică a privatizărilor dubioase puse la cale de moștenitorii sistemului comunist și ai securității, s-au acumulat foarte multe frustrări. Acestea puteau fi estompate prin succese administrative locale. Doar că… vorba lui Iohannis: ghinion!
Orașul a pierdut competiția cu alte comunități la multe capitole, cu câteva excepții. Care excepții sunt mult prea puține. La ora asta, nu cred să existe vreun tânăr băcăuan capabil, urmaș al săteanului strămutat la oraș, care să-și dorească să trăiască aici. Iar dacă nu are de ales și rămâne, ușor dar sigur se transformă într-un personaj frustrat sau în cel mai bun caz într-un locuitor absent din viața comunității, unul care-și vede doar de pătrățica lui.
În cazul frustratului, cu cât eșecul personal este mai mare, cu atât ura este mai profundă. Iar asta se vede în zona on-line, acolo unde deșteptul este egalul prostului iar prostul, de obicei, devine și agresiv, și prezent, și atotștiutor. Dar laș. Sau, mai exact, curajos de după anonimatul tastaturii. Pentru el, cel pe care îl înjură cu patos nu mai reprezintă absolut nimic. Este echivalentul unui obiect. De aceea, în cazul unei ipotetice confruntări față în față, curajosul de după tastatură fuge chițăind.
Foarte puțini băcăuani au curajul să-și susțină propriile idei, cu argumente valabile, în public. De aici involuția, rămânerea în urmă și accederea în funcții publice alese a unor scursuri. Cuvântul este absolut dur dar foarte necesar pentru o trezire.
De-a lungul istoriei contemporane au existat oameni care au avut curaj să-și exprime public, asumat, și nemulțumirile, și ideile și să dezvăluie celorlalți despre nedreptăți, combinații, șmenuri. Fiind oameni, n-au fost ușă de biserică. Au greșit și ei dar sunt singurii care au și avut de plătit pentru asta. Ăștia sunt cei mai înjurați de către curajoșii anonimi de după tastatură, aflați sub protecția internetului.
Cu toate neajunsurile sau păcatele mele, atunci când am ocupat funcția de viceprimar, am avut ambiția ca Bacăul să fie cu adevărat un oraș în care să-ți dorești să trăiești. Neavând tradiție arhitecturală din cauza buldozerelor comuniste, fără atracții, singura șansă a Bacăului a fost – și poate încă mai este – cea financiară, prin servicii și comerț. Nu poate fi fruntea IT-ului, nici punct cultural dar poate deveni centru logistic. Cu alte cuvinte, refacerea tradiției de nod comercial, pe care a avut-o în anii de dinaintea comunismului.
Experiența anterioară îmi zice că la momentul apariției acestor rânduri se vor activa curajoșii de după tastatură. Cu frustrări și găleți de rahat. Dat fiind faptul că sunt un om care a trecut cam prin toate dar care are – printre altele – și exercițiul dialogului dar și curaj, îi invit la o întâlnire față în față. Promit și emisiune on-line.
LLI-Lucaș, contributor Radio Easy
