Vaccinare în centrul orașului Bacău

În zilele de 22 și 23 mai 2021, în Piața Tricolorului din Bacău vor funcționa, în intervalul 10.00-18.00 mai multe fluxuri de vaccinare anti Covid 19.

Doritorii se pot prezenta doar cu buletinul, cele două seruri care se vor administra fiind Johnson &Johnson (se administrează într-o doză unică) și Pfizer, la alegere. Reamintim că la acest moment, vaccinul Pfizer se poate administra celor care au 16 ani împliniți, iar serul Johnson&Johnson celor care au împlinit 18 ani.

Pentru cei care se vor afla în zona de post-vaccinare, pe parcursul întregii zile va fi amplasată o scenă, iar elevi ai Colegiului Național de Artă „George Apostu”, alături de profesorii lor, dar și copii de la Palatul Copiilor și alte academii de muzică din Bacău vor susține un program artistic.

Pentru derularea evenimentului, circulația va fi închisă pe strada Mărășești în cele două zile.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău și cu sprijinul antreprenorilor băcăuani.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *