Vezi câți elevi vor putea fi în clasă de la toamnă. Schimbare importantă în sistemul educațional.

Noua lege în sistemul educațional a fost promulgată de Klaus Iohannis și face referire la numărul de elevi din clase.

Astfel, în învăţământul primar, numărul elevilor dintr-o clasă nu trebuie să fie mai mic de zece, dar nici mai mare de 22. În ceea ce privește învățământul gimnazial: minimum de zece elevi și un maximum de 26.

În clasele de învățământ liceal și profesional, clasa va fi formată în medie de 24 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30.

Pentru învățământul de artă, noua lege a educației –  clasa cuprinde în medie 14 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 25 și pot fi constituite din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde în medie 6 elevi dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10, iar în cazul învățământului dual: clasa cuprinde în medie 24 de elevi, dar nu mai puțin de 20 și nu mai mult de 30.

“În situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi pot funcționa peste efectivui maxim, cu cel mult 3 preșcolari/elevi, după caz, peste numărul maxim prevăzut la alin.(l), cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, pe baza unei justificări din partea consiliului de administralie al unitalii de învățământ care solicită exceptarea de la prevederile alin.(l)”, se prezintă în lege.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *