Ziua Astronomiei – 7 mai 2022

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Ion Borcea, vă invită la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacău la Ziua Astronomiei.

Aceasta a fost celebrată pentru prima dată în anul 1973, în California, atunci când astronomul amator Doug Berger, președintele de atunci al Asociației Astronomice din California de Nord, a decis ca, în loc să invite oamenii la observații într-o locație cât mai îndepărtată de luminile orașului, să aducă comunitatea astronomilor, cu tot cu aparatură, în mijlocul orașului, astfel încât mii de oameni ce nu mai priviseră niciodată printr-un instrument astronomic, să poată admira minunile bolții cerești.

Pentru că această idee a fost atât de apreciată de-a lungul timpului, începând cu anul 2007 Ziua Astronomiei se sărbătorește de două ori pe an, în anul 2022 ea sărbătorindu-se pe 7 mai și pe 1 octombrie.

Cu această ocazie, publicul este invitat la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, sâmbătă 7 mai 2022, între orele 08:00 – 16:00 pentru a vizita expoziția permanentă „Universul – De la Pământ la stele” și expoziția temporară „Luna, o călătorie în timp”, pentru a viziona un spectacol de planetariu, iar în condițiile în care cerul va fi senin pentru a participa între orele 10:00 – 12:00 la observații solare.

De Ziua Astronomiei vizitarea expozițiilor va fi gratuită.

Tarife: – spectacol de planetariu – 8 lei/persoană;

            – observații astronomice – 5 lei/persoană;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *