Ziua Copilului, sărbătorită la Crihan în Măgura

Astazi, de ziua copilului, de la ora 13:00, locul de joacă din satul Crihan, comuna Măgura, a fost transformat într-o adevărată oază de bucurie pentru cei mici, în cadrul sărbătorii dedicate Zilei Copilului, organizată de primarul Costrăș Iordache şi Consiliul Local Măgura.

Moderatorul evenimentului, directorul centrului cultural Răzvan Ciorcilă, a deschis festivitatea invitând copiii la tombola cu 26 de premii generoase: delicioase porţii de pizza Lupo şi vouchere pentru pista de karting din Bacău, fiecare câştigător primind aplauze şi felicitări din partea întregii asistenţe.

Atmosfera a fost întreţinută non-stop de şase personaje îndrăgite din desene animate, care au interacţionat cu participanţii prin jocuri şi dansuri, oferind momente de neuitat. Între reprizele de distracție, atelierele de pictură pe faţă i-au transformat pe copii în supereroi, prinţi şi prinţese de poveste, iar împletitul baloanelor a adus zâmbete largi pe chipurile tuturor. Copiii au primit duciuri, suc, bomboane, iar voluntarii Căminului Cultural, Mihaela Chelaru și Maria Fucs s-au asigurat ca fiecare zglobiu să plece acasă nu doar cu un premiu, ci şi cu un suvenir colorat, dovedind că atenţia la detaliu a fost la înălţime.

Spre final, primarul Costrăș Iordache a adresat un mesaj emoţionant de mulţumire: „Ne bucurăm că am putut oferi copiilor din Măgura o zi specială, plină de culoare şi veselie. Mulţumim sponsorilor, voluntarilor şi Căminului Cultural «Prof. Dumitru Tătaru» pentru implicare – succesul evenimentului le aparţine tuturor!”. Astfel, după-amiaza s-a încheiat într-o notă festivă, cu râsete, aplauze şi promisiunea de a reveni la fel de plini de entuziasm şi anul viitor.

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buzz

View All