Au trecut 35 de ani de când istoria Europei și a lumii s-a schimbat brusc și radical. 35 de ani de la Scrisoarea Celor Șase și interviul din Liberation al lui Mircea Dinescu. 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului și de la revoluțiile de catifea. 35 de ani de la ”evenimentele din decembrie”. 35 de ani de la sfârșitul Războiului Rece.
Și ar mai fi ceva. Aproape 15 ani peste cei 20 care, în opinia lui Silviu Brucan, ne erau necesari pentru a înțelege și asimila legile democrației.
Prima tentație este să parafrazăm una dintre legile lui Murphy, spunând ”Brucan was an optimist!”. Este limpede că, pentru unii dintre noi, cel puțin, prea multă democrație strică. ”Li s-a urcat democrația la cap!” este o frază indignată care, încă, se mai aude. Reacția pare justificată de unele acte anti-sociale – infracțiuni, contravenții sau pur și simplu atitudini lipsite de bun-simț, agresive, obositoare, enervante, murdare, mitocănești. Cei care le asociază însă cu presupusul exces de democrație greșesc – conștient sau nu. Nici grosolănia, nici crima nu sunt specifice vreunui mod de organizare statală, vreunui sistem social-politic. Doar că într-un stat polițienesc lucrurile astea se află mult mai greu sau deloc, pe când în democrație și libertate umplu programele de știri și rețelele de socializare.
A avut dreptate Brucan? Într-o anumită măsură, da. Dar uitați-vă la acest fenomen: românii se dovedesc extrem de racordați la democrație și libertate de îndată ce trec granița…
(T.C.Z.)
